Documentul este un rezumat tradus al cartii scrise de fondatorul Partidului Piratilor din Suedia. Cartea se numeste Swarmwise – Manual tactic pentru a schimba lumea, iar autorul se numeste Rick Falkvinge. Cartea prezinta evolutia partidului, dificultati intampinate, detalii practice, teoria roiurilor in organizatiile ce lucreaza cu voluntari si multe altele.

Documentul integral poate fi descarcat in format .doc facand click pe link-ul de la punctul 15 de pe pagina „Materiale„.

 

Cartea are urmatoarea structura:

 

Partea I
Construirea roiului

Capitolul unu – Intelegerea roiului

Roiul este deschis

…si transparent

Ai o idee provocativa?

 

Capitolul doi – Lansarea roiului

Prima sarcina a roiului

Gestionarea celor ce isi doresc atragerea atentiei celorlalti

 

Capitolul trei – Organizarea roiului

Cele trei marimi magice ale grupurilor

Auto-organizarea

Structuri organizationale si cresterea organica

 Intalnirile

Intalnirile ca si excese

O cultura a conducerii si increderii

 

Capitolul patru – Controleaza viziunea dar niciodata mesajul

Initiatorii creaza viziunea, roiul creaza discutiile

Ajuta roiul sa recreeze mesajele

In strada

Externalizarea

 

 

Partea II
Conducerea roiului

Capitolul cinci – Tine ochii tuturor pe tinta, si revopseste zilnic tinta in rosu

Managementul proiectului si auto-organizarea

Stabileste calendarul sa-l poata vedea toata lumea

Stabilirea de obiective vizibile, mobilizataore si incluzive

Diferite stiluri de conducere pentru diferite etape

 

Capitolul sase – Lasa deoparte democratia, noi avem o misiune de la Dumnezeu

Meritocratia si „legea celor doua picioare”

Acordarea de influenta pentru a obtine distractie si profit

Greselile sunt permise aici

Magia cercului consensului

Astronauti organizationali

Impartirea unor resurse insuficiente

Recompesarea oamenilor

Modificarea scopului roiului

Reconsiderarea intalnirilor

Gestionarea rebelilor

 

Capitolul sapte – Obtinerea unei cresteri in mod original

Conducerea descentralizata si functiile libere

Dezvoltarea grupului intr-o atmosfera placuta

Insista, insista, insista

Sa se mentina un set de valori si o valoare de baza

Serios, doar un sediu central

 

Partea III
A obtine succesul cu roiul

Capitolul opt – Utilizarea dinamicilor sociale la intregul lor potential

Legaturile sociale

Expansiunea la granite

Intelegand scara activarii

Mobilizand activistii

Chemarea la arme: perceptia este realitatea

Mai multe cai de a influenta perceptia

Respectarea anonimatului

Recompensarea lungii liste

Utilizarea atentiei pentru a construi o comunitate

 

Capitolul noua – Gestionarea mass-media

A avea propria tema in mass-media clasica

Scala Gandhi este corecta

Cine scrie comunicatele de presa?

Imaginea avatar a roiului

Expunerea imaginii: fi acolo unde sunt camerele de filmat

Orchestrand acele articole de opinii

Stabileste un centru de presa

 

Capitolul zece – Dincolo de succes

Ziua de dupa succes

Internationalizarea miscarii

Nu tinti sa ajungi pe Luna

Cuvant de incheiere

Despre autor

 

Traducerea este un rezumat al cartii, incercand sa redea doar ideile importante din fiecare capitol. Diversele exemple au fost redate doar uneori si doar partial, acolo unde au fost considerate necesare pentru fluenta textului.

Pentru diversele exemple utilizate de autor, o intelegere mai buna a atmosferei textului si a ideilor personale ale autorului se recomanda citirea cartii in format original. Cartea este scrisa in limba engleza si disponibila online in format .pdf.

 

Link: http://falkvinge.net/2013/07/19/book-launch-swarmwise-the-tactical-manual-to-changing-the-world/

Dezvoltarea comunitatilor online

A. Stadiile dezvoltarii
Exista patru stadii in dezvoltarea comunitatilor online. Acestea sunt:
– conceperea,
– consolidarea,
– maturitatea,
– divizarea (exista si posibilitatea desfiintarii, dar nu este discutata aici)

Fiecare stadiu difera de celelalte prin:
– dezvoltare,
– nivel de activitate,
– sentiment al comunitatii

Stadiul 1. Conceperea
Stadiul conceperii a unei comunitati online incepe cand diverse organizatii sau persoane incep sa interactioneze cu segmentele de populatie pe care le tintesc si se finalizeaza cand comunitatea reuseste sa produca o masa critica de activitate.

Aceasta masa critica de activitate este atinsa cand mai mult de 50% din dezvoltare si activitate este generata de catre membrii comunitatii (altii decat cei care gestioneaza comunitatea).

In timpul acestei etape a unei comunitati online, cei ce conduc comunitatea se concentreaza asupra urmatoarelor sarcini:
1) invita persoane sa devina membri si ii tin activi si preocupati de actiunile comunitatii
2) initiaza discutii si provoaca membrii sa ia parte la ele
3) isi consolideaza relatia cu membrii (contacte individuale)
4) scriu materiale despre comunitate
5) se organizeaza evenimente online in mod regulat

In acesta etapa a comunitatii online scopul celor ce gestioneaza comunitatea este sa asigure un impact initial si sa favorizeze dezvoltarea si diversele activitati pana cand comunitatea ajunge sa se auto-sustina. Utilizand indicatorii de mai jos, se poate identifica exact de ce este nevoie pentru a ajunge la urmatorul stadiu a unei comunitati online. Primul scop este sa se ajunga la un grup de membri foarte activi; fara acest grup nu se poate constitui o comunitate pe termen lung. Este necesar sa se construiasca un momentum, sa apara perceptia ca este posibil sa se construiasca comunitatea si sa se obtina o participare constanta si activa din partea membrilor.

Patru activitati de baza pe care moderatorii le fac in aceasta etapa a comunitatii:
– sa invite noi membri.
Persoanele care au fost consultate cu privire la construirea comunitatii ar trebui sa fie printre primele invitate sa participe. Invitatia directa este cea mai rapida forma de crestere in etapa initiala a unei comunitati online. Invitatiile se pot face pe email, dar si pe alte canale. Este important de stiut ca este de evitat o invitatie prea generala in care persoana este chemata doar sa intre in comunitate. Cea mai buna abordare este o invitatie in care persoana este chemata sa contribuie cu ceva anume.
– sa initieze discutii de care membrii sunt interesati.
Aceasta se face prin: initierea de discutii pe subiecte de care deja se stie ca membrii ar fi interesati.
– sa stimuleze membrii sa participe la discutii
Aceasta se face prin: prin contacte directe cu membrii si comunicandu-le ca parerea lor ar conta pe respectivul topic.
– sa stabileasca relatii cu membrii.
Cei ce gestioneaza comunitatea trebuie sa discute cu membrii, sa stabileasca relatii bune cu ei, incercand le identifice interesele si sa gaseasca noi modalitati sa ii sustina. Aceasta asigura un flux constant al activitatii membrilor, feed-back-uri pentru activitatile curente dar si oportunitati de a initia noi activitati.

Scopul este ca membrii sa capete obiceiul de a vizita in mod regulat comunitatea pentru a vedea raspunsurile la postarile pe care le-au facut. De obicei ia un timp pana se ajunge la acest scop de aceea membrii au nevoie frecvent sa fie stimulati sa participe.

Semne de progres
Comunitatea incepand sa se dezvolte, membrii vor invita noi persoane sa intre in comunitate.
Membrii vor initia propriile lor topic-uri, discutii, in comunitate. Acestea ar trebui sa creasca constant.
Membrii vor incepe sa dea raspunsuri fara a mai fi solicitati de moderatori. A vizita comunitatea incepe sa devina un obicei.

Durata medie a acestei etape este intre 1-9 luni, daca se depaseste aceasta durata iar membrii comunitatii nu invita noi membrii si nu initiaza activitati fara a fi direct stimulati de catre moderatori poate indica fie o problema conceptuala (nu este aleasa o idee buna pentru o comunitate), fie una tactica (strategie ori gestionare mai putin eficienta). Pot fi greseli in abordarea initiata de catre moderatori sau o insuficienta testare a altor abordari.
Cand lucrurile nu merg, problemele pot fi oriunde, in felul in care se fac invitatiile, in felul in care se initiaza activitatile, etc. Abordarile prea lungi, discutiile insuficient de relevante pentru membri sunt probleme destul de comune ce se pot intalni si in nici un caz ele nu vor genera suficienta activitate in comunitate. De asemenea, abordarile prea formale ori prea insistente pot cauza o activitate scazuta a membrilor.

Stadiul 2. Consolidarea
Acesta stadiu se intinde pe perioada cand activitatea si dezvoltarea comunitatii este in proportie de minim 50% si de maxim 90% generata de membrii comunitatii iar, pe de alta parte, inca exista un limitat sentiment al comunatatii intre membrii.

Obiectivul acestui stadiu este de a continua cresterea dezvoltarii si activitatii, aparitia unui sentiment al comunitatii si asigurarea unei baze pentru o dezvoltare sustenabila a comunitatii. Ultimul punct este important deoarece este greu de gestionat o comunitate de 100.000 de membri activi fara a se asigura un suport corespunzator. Procesul ce permite unei comunitati sa isi formeze structurile ce o vor ajuta sa se dezvolte debuteaza devreme in ciclul de viata al comunitatilor.

Pe durata acestei etape managerii comunitatii trec gradual de la sarcini de nivel micro (punctele 1, 2, 4 si 5 din lista de mai jos) la sarcini de nivel macro (toate punctele din lista de mai jos in afara de punctele 1, 2, 4 si 5) . Este necesar sa se ocupe de mai multe sarcini si trebuie sa isi asigure timpul pentru acestea (in principal: sustinerea cresterii, activitatii si sentimentului de comunitate):
1) invitarea de noi membri si mentinerea lor in stare activa/interesati de comunitate
Desi in aceasta etapa administratorii comunitatii inca pot face invitatii directe accentul trebuie sa treaca gradual catre o crestere bazata pe invitatiile facute de membrii comunitatii si pe atragerea oamenilor prin materiale promotionale orientate catre populatia tinta. Efortul moderatorilor trece de la a invita direct diverse persoane catre a converti noile persoane aparute in comunitate in membrii activi.
2) initierea de discutii si stimularea membrilor sa participe
3) scrierea de materiale despre comunitate.
Poate sa fie vorba de materiale in alte blog-uri, reviste sau de declaratii facute in numele comunitatii.
4) construirea de relatii cu membrii cheie ai comunitatii
5) initierea de discutii si stimularea membrilor sa raspunda
6) organizarea unui eveniment sau activitate ce se desfasoara periodic.
Temele alese trebuie sa fie de interes pentru populatia tinta.
7) recrutarea si pregatirea voluntarilor
8) promovarea comunitatii.
9) utilizarea de tactici pentru a dezvolta sentimentul de comunitate.
In acest stadiu al comunitatii, cei ce gestioneaza comunitatea trebuie sa introduca elemente care sa creasca sentimentul comunitatii intre membri. Se pot utiliza diverse tehnici: initierea de evenimente si activitati ce conduc la experiente comune, introducerea unei constitutii a comunitatii, promovarea grupului pe mass-media, documentarea istoriei comunitatii. Liderii trebuie sa aminteasca membrilor ca sunt o parte a unei comunitati pentru a ii motiva si a ii mentine activi; aceasta ii face pe oameni sa se intoarca pe site sa vada ce noutati mai sunt (spre deosebire de situatia cand se intorc doar de a vedea ce raspunsuri au primit pentru propria postare).
10) colectarea si analizarea de date
11) rezolvarea/gestionarea disputelor si conflictelor

Desi sarcinile sunt in parte altele decat cele din primul stadiu trecerea trebuie sa se faca gradual si trebuie evitata o schimbare abrupta. Comunitatile nu trebuie lasate sa creasca la intamplare, in asa fel incat sa devina negestionabile. De aceea, este nevoie sa fie stimulate si controlate, sa se pregateasca cat mai devreme cadrul necesar (recrutarea de voluntari, dezvoltarea platformei, optimizarea unor potiuni ale site-ului) pentru dezvoltarea corespunzatoare pentru fiecare stadiu al comunitatii. Este nevoie de pregatiri si masuri luate in prezent pentru a putea avea o comunitate mare mai tarziu.
Pe langa organizarea unui cadru de dezvoltare a activitatilor moderatorii trebuie sa aiba in vedere si alte masuri: concentrarea ori disiparea eforturilor comunitatii fata de anumite activitati, evidentierea celor mai populare discutii/activitati, indepartarea materialelor nepotrivite sau de tip spam.

Semne de progres
In timpul acestui stadiu ar trebui sa se constate un nivel mai ridicat de dezvoltare si activitate, cele doua fiind in legatura una cu cealalta. Numarul de discutii si de raspunsuri in cadrul discutiilor, ambele generate de membri, ar trebui sa creasca. Cresterea ar trebui sa vina tot mai mult de la noi membri care au aderat la grup in urma recomandarilor/invitatiilor facute de membri mai vechi.
Primele semne ca se constituie un sentiment al comunitatii ar include diverse glume intre membri, contacte directe intre membri (pe mesaje private), aparitia in discutii a unui numar mai mare de informatii personale despre membri si alte semne de familiaritate crescuta intre acestia.

Probleme ce pot apare
O scadere a dezvoltarii ori activitatii indica probleme in comunitate. Daca dezvoltarea creste dar activitatea scade atunci fie unii membrii devin mai putin activi decat inainte fie, un numar mai mic de membri sunt responsabili pentru o mai mare parte din activitatea de pe site.
Urmarirea si analizarea datelor relevante sunt importante pentru a identifica astfel de potentiale probleme. Odata identificata o astfel de problema se pot initia activitati ce au ca scop sa modifice trend-ul negativ inainte de a pierde prea multi membri. Odata ce se intra intr-o fundatura este greu de a mai evita o involutie in spirala in urma careia un nivel scazut de activitate va conduce la un nivel de activitate si mai scazut.
O alta sursa de probleme o pot reprezenta chiar cei care gestioneaza comunitatea. Astfel, o eroare relativ comuna este tendinta acestora de a trece prea repede de la activitatile de nivel micro la activitatile de nivel macro, in loc sa faca un schimb de roluri progresiv, sincronizat cu evaluarile ce indica o crestere a dezvoltarii si activitatii.

Stadiul 3. Maturitatea
Acest stadiu incepe cand peste 90% din dezvoltare/activitate este generata de membrii comunitatii si se incheie cand dezvoltarea/activitatea se auto-sustine si exista un foarte inalt nivel de sentiment al comunitatii.
Obiectivul acestui stadiu este, desi poate parea putin nepotrivit, sa se atinga acel platou, acel punct unde comunitatea si-a atins potentialul maxim. Nu exista cifre exacte care sa indice aparitia acestui stadiu dar anumite caracteristici ar fi: aparitia unui platou in cresterea numarului de membri, toata lumea din respectivul domeniu ar trebui sa stie deja de comunitate, activitate mare din partea membrilor si un dezvoltat sentiment al comunitatii.

Multe dintre comunitatiile online ce pot fi observate in prezent sunt in acest stadiu al maturitatii.

In timpul acestui stadiu, managerii comunitatii se concentreaza pe mai multe activitati:
1) Stimularea cresterii prin recomandari date de membrii si materiale promotionale
2) Controlarea directiei de dezvoltare a comunitatii spre ariile dorite
3) Recrutarea si pregatirea voluntarilor care se vor implica in activitatile mentionate in stadiu consolidarii
a. Crestere
b. Continut
c. Discutii/raspunsuri
d. Relatii cu membrii
e. Evenimente&activitati
4) Depunerea de eforturi ca noii veniti sa devina membrii activi ai comunitatii
5) Dezvoltarea unui sens al comunitatii (istorie comuna, exclusivitate, personalitate mai puternica, realizari/succese)
6) Optimizarea platformei (din punct de vedere al tehnologiei) si a instrumentelor de evaluare a activitatii
7) Cauze, misiuni, activitati ce pot creste coeziunea in grup
8) Cauze, misiuni, activitati ce pot creste relevanta grupului in afara comunitatii
9) Stabilirea de scopuri de nivel macro si a unei viziuni a comunitatii

In acest stadiu, cei ce gestioneaza comunitatea au arareori nevoie sa initieze discutii, sa solicite membri sa participe la discutii sau sa se angajeze in alte sarcini specifice primului stadiu. Voluntarii si personalul aditional ar trebui in acest stadiu sa preia sarcinile specifice stadiilor anterioare. De obicei, managerii comunitatii se implica in astfel de sarcini doar pentru a completa anumite lipsuri sau a stimula o activitate ce treneaza.

In acest stadiu cresterea numarului de membri ar trebui sa provina aproape exclusiv din invitatii trimise de membrii, din discutiile pe care membrii grupului sau alte persoane care stiu de grup le poarta cu terte persoane ori, din propaganda si rezultatele legate de diverse actiuni ale comunitatii. De aceea, trebuie luate masuri astfel incat comunitatea sa fie mentionata de fiecare data in actiunile din aria ei de activitate. In plus, comunitatea trebuie sa colaboreze cu factori de influenta ori decizie care pot ajuta la implementarea anumitor programe cu impact social mare.
In cadrul grupului se au in vedere mai multe aspecte: o majoritate cat mai mare a membrilor trebuie sa resimta un sentiment de proprietate/identificare cu diversele structuri si activitati ale comunitatii, trebuie analizate care sunt ariile cele mai utilizate ale site-ului si gasite modalitati de optimizare a instrumentelor celor mai folosite de membrii comunitatii, este nevoie sa fie revazuti pasii prin care un nou-venit devine un membru cu o prezenta constanta in comunitate si sa se ia masuri de imbunatatire a acestor pasi pentru a nu lasa acest proces sa se desfasoare sub influenta unor factori aleatori.
Unele activitati specifice acestui stadiu anuleaza intr-o oarecare masura distinctiile intre conceptul de dezvoltare, activitate si sentiment al comunitatii. De exemplu, a da anumite comunicate in numele comunitatii, are efect asupra tuturor celor trei concepte: promoveaza comunitatea, creste activitatea membrilor implicati in activitatea despre care s-a dat comunicatul si, deoarece indica o mai mare influenta a grupului in societate, conduce si la cresterea sentimentului de comunitate.

Specifice pentru aceasta etapa sunt indeosebi aspectele mentionate la punctele: 2, 3, 4, 6, 7, 8 si 9, deoarece accentul trebuie pus pe lucruri aflate pe o treapta mai inalta de generalitate.
In acest stadiu, deoarece cresterea grupului atinge maximul ei de dezvoltare iar membrii isi ating maximul lor de activitate este nevoie sa se faca eforturi pentru mentinerea acestui nivel de dezvoltare si activitate.

Stadiul maturitatii se incheie atunci cand exista un inalt sentiment al comunitatii dar acesta si nivelul de activitate au ajuns la un platou si nu mai cresc.
De asemenea, dobandirea unei influente semnificative in domeniul in care activeaza reprezinta o alta caracteristica ce defineste comunitatile aflate in stadiul maturitatii.
Posibile motive de ingrijorare: reducerea numarului de membri sau a activitatii lor.

Stadiul 4. Divizarea
Acest stadiu incepe atunci cand comunitatea este foarte aproape de momentul cand se poate auto-sustine in totalitate si se incheie cand comunitatea incepe sa se divizeze in comunitati mai mici, mai specializate. Nu toate comunitatile ajung in aceasta etapa, multe merg foarte bine in etapa maturitatii si raman acolo.

Sarcini specifice acestui stadiu:
– identificarea si crearea unor sub-grupuri cu audienta mare
– pregatirea si coordonarea liderilor pentru sub-grupuri
– promovarea si sustinerea sub-grupurilor

Desi numarul de sarcini poate parea mic ele sunt foarte repetitive.
In plus trebuie acordata atentie pentru obtinerea unui echilibru intre mentinerea functionalitatii grupului de baza si dezvoltarea de noi grupuri care sa ajunga sa se auto-sustina.
Ca si in celelalte stadii este nevoie de o trecere graduala de la un stadiu la altul. Nu se recomanda schimbari rapide. De asemenea, este posibil sa nu se poata diviza toata comunitatea in diverse sub-grupuri ci comunitatea sa ramana de sine statatoare iar pe langa ea sa apara si noi sub-grupuri.

Multi manageri de comunitati online permit ca aceste comunitati sa creasca prea mari si prea active. Peste un anumit nivel de activitate pentru membri incepe sa devina greu sa mai creada ca pot influenta comunitatea si incepe sa lipseasca conexiunea autentica dintre membrii comunitatii. Odata ajuns la acest punct numarul de membri incepe sa scada iar un numar mic de membri foarte activi si care colaboreaza strans vor fi responsabili pentru o parte tot mai mare din activitatea comunitatii. Acest grup va prevala asupra tututror celorlalte grupuri iar noii-venti isi vor gasi cu greu un loc in comunitate. In timp, aceasta evolutie va conduce la o tot mai mare inegalitate a participarii.

Daca exista potentialul unei audiente foarte largi (sau o comunitate foarte mare) odata atins faza de platou trebuie sa se treaca de la optimizare a grupului catre o facilitare a tranzitiei catre comunitati online mai mici. Majoritatea comunitatilor apar avand un interes comun dar, odata ce mai multe persoane adera la grup, managerii comunitatii au nevoie sa creeze un spatiu separat necesar unor specializari.

Solutia este ca in mod subtil sa se divizeze comunitatea in grupuri mai mici bazate pe cercurile de prieteni formate in comunitate ori pe principiul intereselor vizate. Este util sa se identifice temele sau interesele care se discuta in comunitate; uneori ele se exprima in categoriile forumurilor sau in alt loc al platformei online unde oamenii interactioneaza intre ei
De exemplu daca, comunitatea este una a colectionarilor de monede atunci in timp poate apare nevoia divizarii in grupuri ce colectioneaza monede dintr-o anumita perioada ori locatie.
De asemenea, se pot identifica grupuri si ulterior construi spatii in cadrul site-ului doar pe baza prieteniei care leaga un numar mai mare de membri. O comunitate poate fi divizata pe principii demografice (cine sunt), habituale (ce fac) ori de personalitate (cum gandesc sau simt). Astfel se pot face grupuri de tineri, varstnici, nou-veniti, cei care au participat la un anumit eveniment, etc. Odata identificate anumite polarizari in comunitate se poate decide sa se faca o divizare pe baza principiului ce a condus la polarizarea comunitatii.

Trebuie evitat sa se creeze:
– sub-grupuri prea devreme (inainte ca polarizarea sa devina puternica)
– mai multe sub-grupuri deodata
Fiecare sub-grup incepe cu stadiul conceperii si are nevoie de sprijin sa treaca spre stadiul consolidarii si maturarii. De aceea, fiecare sub-grup ar trebui lansat separat, unul cate unul iar apoi sustinut pana cand ajunge in stadiul in care se poate auto-sustine.

In acest stadiu, per ansamblu comunitatea trebuie sa ramana puternica iar in paralel sa fie stimulata aparitia si dezvoltarea stadiu-cu-stadiu a noilor sub-grupuri. Aceasta presupune ca initial, fondatorii noului sub-grup vor invita noi membrii, de obicei folosindu-se de contactele deja existente la nivelul comunitatii. De asemenea, dezvoltarea acestor noi sub-grupuri poate fi ajutata prin mentionarea lor in discutii sau organizarea de evenimente si activitati pentru ele. Fiecare din aceste sub-grupuri ar trebui sa atinga o masa critica de membri in primele trei luni de functionare. Este nevoie ca mai multe persoane sa sa fie pregatite sa gestioneze aceste sub-grupuri si sa li se asigure suport cand este necesar.

Daca comunitatea functioneaza corespunzator in acest stadiu, nivelul total de activitate creste deoarece membrii se pot concentra mai bine pe anumite interese. Desi sub-grupurile sunt mai mici se mareste oportunitatea ca, per total, mai multe persoane sa fie implicate. Uneori poate apare o scadere de scurta durata in activitatea comunitatii cand membrii trec catre noile grupuri de nisa, mai apropiate de interesele lor.
In acest stadiu, sentimentul de comunitate poate cunoaste o anumita scadere inainte de a se consolida si mai mult. Aceasta este rezultatul faptului ca o comunitate prea mare poate slabi acest sentiment dar odata cu aparitia unor sub-grupuri se pot intari legaturile dintre membrii si implicit sentimentul de comunitate. Numarul mai mic de membri intr-o comunitate ii poate determina sa fie mai activi. Foarte important insa, este nevoie de mult efort pentru a intari sentimentul de comunitate in fiecare dintre grupurile nou aparute de aceea, se si recomanda doar lansarea pe rand a cate unui sub-grup.

Semne de dezvoltare
Odata cu desfasurarea cu succes a acestui stadiu in comunitate apar tot mai multe sub-grupuri de succes. Ele ar trebui sa functioneze independent cu doar putina asistenta din partea celor ce gestioneaza comunitatea.
In timp acest sub-grupuri ar trebui sa ajunga sa organizeze evenimente regulate, si sa ajunga sa se poata auto-sustine fiind strans conectate si cu comunitatea de baza.

Posibile pericole in acest stadiu
Cand se permite o crestere prea mare a numarului de membri si a volumului de activitate fara a se asigura o structura corespunzatoare, treptat ajunge sa scada nivelul de familiaritate intre membri. Acestia se vor cunoaste tot mai putin intre ei si ca urmare va scade si sentimentul de comunitate. Aceasta poate cauza un sentiment scazut de apartenenta si un numar mai scazut de membri activi.
Volumul foarte mare de activitate este un alt pericol deoarece pune in pericol aspectul narativ al comunitatii (fenomen numit de Jones, in 2004, ca „supraincarcare informationala”). Un membru care era obisnuit ca la intrarea pe site sa trebuiasca sa vada 10 postari noi va simti o motivare mai scazuta daca va trebui sa parcurga 50 sau 500 de postari noi. Ii devine dificil sa gaseasca care mesaje sunt cele relevante.
Daca cumva aceste semnale de alarma scapa celor ce gestioneaza comunitatea treptat grupul poate scadea pana cand grupul ramas (mai mic) permite un sentiment al comunitatii satisfacator.

Un alt tip de pericol poate veni din partea celor ce conduc comunitatea, este vorba de planificarea de sus in jos. Astfel, in loc ca liderii sa sesizeze interesele ce suscita o intensa participare a membrilor, acestia propun o alta abordare, o diviziune dupa alte criterii.
O alta greseala a conducerii este sa propuna divizarea simultana in mai multe grupuri. Acest lucru disipa rapid nivelul de activitate in comunitate iar aceasta scadere poate deveni necontrolabila. In plus, exista riscul ca nici un sub-grup sa nu ajunga sa atinga masa critica de membri. Sub-grupurile au nevoie sa fie sustinute pana trec in faza maturitatii. Este preferabil ca aceste schimbari sa se faca doar cu cate un sub-grupla un moment dat si, nu cu mai multe simultan.

B. Elemente de strategie

1. Stabilirea strategiei
Strategia depinde de stadiul de dezvoltare in care se afla comunitatea. In sectiunea urmatoare se prezinta cateva modalitati care ajuta sa se identifice stadiul de dezvoltare al comunitatii.

Dezvoltarea
Pentru a determina daca s-a atins masa critica de membri este nevoie de urmatoarele informatii:
a. numarul de membri invitati sa adere la comunitate
b. numarul de membri care au acceptat invitatiile si au aderat la comunitate
c. numarul de membri care au aderat la comunitate ca urmare a altor activitati promotionale promovate de liderii comunitatii
d. numarul total de membri noi inregistrati in aceasta perioada de timp (de obicei 30 de zile)
Cand apar noi membri in comunitate este util de aflat de unde s-au alaturat ei. Acest lucru se poate afla cu o intrebare pusa in formularul de inregistrare sau prin urmarirea „individual user journeys” in Google Analytics si calcularea ca un procent din total.
Masa critica a dezvoltarii este obtinuta cand numarul total de membri nou inregistrati in comunitate este de doua ori mai mare decat numarul de membri care au aderat ca urmare a invitatiilor directe trimise de liderii comunitatii ori a altor activitati promotionale desfasurate de acestia.

Activitatea
Pentru a determina nivelul de activitate se foloseste o abordare similara. Se ia in calcul volumul total al activitatii (numar postari) din comunitate si se scade din aceasta volumul de activitate generat/stimulat de catre liderii comunitatii. Daca rezultatul depaseste volumul de activitate initiat de liderii comunitatii deja s-a obtinut masa critica.
In comunitati mari poate fi mai dificil sa se calculeze acest lucru pentru toate postarile. De aceea se poate face un calcul doar pentru o parte din topic-urile/discutiile existente in comunitate.

Sentimentul de apartenenta la comunitate
Acest concept are o istorie in spate. A fost formulat corespunzator in 1986 in lucrarea „Psychological Sense of Community” a lui McMillan si Chavis. Acesti autori au parcurs mai multe surse pentru a pune in evidenta patru factori considerati importanti in dezvoltarea unui sentiment al comunitatii puternic:

a. Calitatea de membru. Au membrii un sentiment de identificare unii cu altii?
b. Influenta. Se simt membrii influentati de comunitate si, simt membrii ca au influenta in comunitate?
c. Integrare si implinirea nevoilor. Sunt rezolvate nevoile membrilor? Sunt nevoile membrilor congruente cu nevoile comunitatii?
d. Conectare emotionala. Impart membrii comunitatii o legatura emotionala unii cu altii?

Este important sa se urmareasca sentimentul de apartenenta la comunitate. Se poate intampla ca intr-o comunitate sa existe o dezvoltare buna si nivele inalte de implicare dar sa nu se stabileasca relatii intre membrii. Acesta este cazul comunitatilor axate pe servicii catre clienti.
Sentimentul de comunitate masoara relatiile care se dezvolta intre membrii comunitatii si daca ei se simt ca fiind o parte a comunitatii. Este acel sentiment ce conduce la o loialitate crescuta, probabilitate mai mare sa se achizitioneze un produs de la o anumita companie, potential crescut de a recomanda produsul/comunitatea catre alte persoane, posibilitatea de a oferi feed-back, etc.
Aceast indicator este poate cel mai important in dezvoltarea unei comunitati.

2. Punerea strategiei in aplicare
Odata ce exista intelegerea teoretica a dezvoltarii unei comunitati se poate trece la conceprea unui plan de actiune care sa conduca la dezvoltarea comunitatii. Planul de actiune este un document clar care pune in evidenta:
– ce este nevoie sa fie realizat,
– cand este nevoie sa fie realizat,
– cine este nevoie sa le realizeze
Un astfel de plan poate asigura concentrarea si controlul necesar pentru a-l indeplini. Ii ajuta pe liderii comunitatii sa se concentreze in primul rand pe dezvoltarea comunitatii si sa nu fie captati de sarcinile legate de mentinerea comunitatii. In plus, un astfel de plan ii pot ajuta sa se concentreze asupra comunitatii ca intreg si sa nu se lase acaparati de o atitudine reactiva incercand sa raspunda doar la diferite incidente izolate.
Exista un cadru teoretic de gestionare a comunitatii. In fiecare categorie exista sarcini specifice pentru cel ce administreaza comunitatea. Planul de actiune inclina balanta spre sarcinile care sunt cele mai importante la un moment dat.

Tabelul de mai jos ofera o aproximare a timpului pe care liderii comunitatii ar trebui sa-l dedice fiecarei activitati. Pentru a dezvolta un plan de actiune, se inmuteste numarul total de ore disponibile cu procentele indicate, corespunzator cu stadiul de dezvoltare in care se afla comunitatea:

De exemplu o persoana care are 40 de ore pe saptamana la dispozitie pentru o comunitate aflata in stadiul consolidarii, va consuma doua ore pentru strategie (colectare de data si analiza), zece ore pentru dezvoltare, opt ore pentru moderare, patru ore pentru continut, evenimente/activitati si experienta, sase ore pentru dezvoltarea relatiilor si doua ore pentru integrarea afacerii.

* pentru primul stadiu, la unele puncte, autorul a folosit valori diferite in materiale diferite

Primul principiu al proactivitatii
Pentru a ne asigura ca prima prioritate ramane dezvoltarea comunitatii se aplica primul principiu al proactivitatii: in afara de situatiile cand exista o urgenta tehnica intotdeauna se va incepe cu sarcina proactiva.

Program intr-o zi oarecare.
Programul intr-o astfel de zi ar putea fi:
9 am – 10 am: Crearea de continut
10 am – 12 pm: Activitati de dezvoltare
1 pm – 2 pm: Organizare evenimente
2 pm – 3.30 pm: Moderare
3:30 pm – 5:00 pm: Dezvoltare relatii

Acesta este programul unei zile ideale; in mod curent o suma de alte probleme pot apare si modifica semnificativ un astfel de program. Insa, concentrarea asupra sarcinilor ce trebuie indeplinite si aproximativ procentul de timp necesar pentru a indeplini fiecare activitate este esential pentru o gestionare eficienta a unei comunitati.
Unele sarcini e mai bine sa fie facute in volum mai mare si nu sa fie imprastiate pe perioade scurte de timp de-a lungul intregii saptamani. De exemplu are o anumita logica idea de a crea aproape tot continutul la inceputul saptamanii sau, sa se aloce doua ore vinerea pentru colectarea datelor in loc sa se aloce doar 20 de minute in fiecarei zi.
Activitatile legate de experienta utilizatorilor, integrarea afacerii, strategie si cea mai mare parte din continut este mai bine sunt grupate in cateva sesiuni de mai multe ore in cateva zile. Sarcinile care raman sunt raspandite in zilele ramase libere.
Apoi este nevoie de a pune aceste activitati specifice in intervale de timp. Lista nu este completa dar identifica ce ar trebui facut in fiecare zi.
Cat de mult timp se consuma pentru fiecare dintre aceste elemente?

In fiecare din aceste liste se pot selecta sarcinile cele mai importante pentru comunitate. Astfel, programul unei zile oarecare devine programul unei zile anume:

9 am – 10 am: Crearea de continut. Se scrie continut de tip divertisment despre activitatile recente ale comunitatii si continut de tip informativ despre evenimentele ce vor urma. Se actualizeaza pagina de istorie a comunitatii.
10 am – 12 pm: Activitati de dezvoltare. Se invita direct 10 persoane cu un interes comun in aria ”x” sa adere la comunitate. Se observa/contacteaza invitatii anteriori si se verifica felul in care s-au integrat in comunitate.
1 pm – 2 pm: Organizare evenimente. Se planifica evenimente regulate avand ca subiect optimizarea. Se cauta patru invitati sa discute si se programeaza/anunta evenimentul.
2 pm – 3.30pm: Moderare. Initiaza discutii in care sa se ofere mai multe informatii personale pentru a creste familiaritatea despre cum au fost atrasi initial diversi membri de un anumit topic.
3:30pm – 5:00 pm: Dezvoltare relatii. Se contacteaza trei membri care au adus contributii importante si sunt intrebati daca le-ar place sa scrie in mod constant articole despe acel subiect.
Acesta este doar un exemplu. Prin implicarea intr-un astfel de proces se poate mentine o abordare orientata spre viitor in ceea ce priveste dezvoltarea comunitatii. Scopul este ca accentul sa cada pe dezvoltarea comunitatii si nu pe intretinerea ei.

Indicatori ai „sanatatii” comunitatii
Realitatea este putin mai complicata decat teoria. Doar urmarirea progresului nu va pune in evidenta toate problemele majore. Este nevoie sa fie urmarita functionarea comunitatii per ansamblu, numarul raspunsurilor, interactiunilor si caracterul dinamic.

Cum se afla in ce stadiu se afla comunitatea?
Se face prin coroborarea datelor a mai multi indicatori proveniti din trei arii:

– Dezvoltare
Se refera la cresterea sau descresterea numarului de membri activi in comunitatea online. Daca numarul scade trebuie luate masuri.
Indicator:
o Numarul membrilor care au adus contributii in ultima luna.

– Implicare
Este o mare diferenta intre situatia in care 1000 de membri aduc cate o contributie pe luna si situatia in care aceiasi 1000 de membri aduc 50 de contributii pe luna. Cu cat membrii sunt mai implicati cu atat este mai avansata comunitatea.
Este relativ usor a strange noi membri si a ii determina sa contribuie 1-2 ori pe luna dar este mult mai dificil sa se obtina o implicare pe termen lung a membrilor.
Indicatori
o Numarul mediu de contributii per membru activ
o Numarul mediu de raspunsuri per discutie
o Timpul mediu pentru a primi un raspuns la o discutie
o Numarul mediu de vizite per membru activ
Utilizarea acestor patru indicatori poate oferi o idee destul de corecta despre cat de implicata est comunitatea la un moment dat. De asemenea, acesti indicatori pot sugera care aspecte sunt problematice inainte ca acestea sa devina ireversibile.
Astfel, daca numarul de raspunsuri la o discutie scade, ar fi nevoie de o interventie mai subtila asupra comunitatii de asa natura incat sa creasca numarul de raspunsuri.

– Sentiment al comunitatii
Factorii componenti au fost deja prezentate anterior:
o Calitatea de membru.
o Influenta
o Integrare si indeplinire nevoie
o Conectare emotionala

Este important sa se urmareasca dezvoltarea sentimentului de apartenenta la comunitate; uneori comunitatile pot avea o dezvoltare buna, nivele ridicate de implicare dar pot ramane la un nivel scazut al sentimentului de apartenenta la comunitate.
Masurarea acestei variablie se face cu chestionare. Chavis a elaborat in 1999, Sense of Community Index (http://www.communityscience.com/pdfs/Sense%20of%20Community%20Index-2%28SCI-2%29.pdf . Iar Anita Blanchard a produs in 2007, Indexul Virtual Sense of Community Index (http://www.psych.uncc.edu/alblanch/BLANCHARDSOVCMeasure.pdf).
Dezavantajul acestor chestionare este ca nu pot fi aplicate frecvent deoarece pot obosi sau irita. De aceea se pot aplica doar pe anumite parti a comunitatii prin rotatie, astfel incat o anumita parte sa nu fie chestionata decat odata la 6-12 luni. Si aceasta solutie are neajunsurile ei astfel ca o varianta mai buna poate fi sa se testeze grupuri de membri ce au in comun data de inregistrare in comunitate.
Trebuie avut in vedere ca felul in care se raspunde poate influenta rezultatul. Cei ce raspund repede este posibil sa fie cei mai implicati dar trebuie insistat sa se primeasca raspuns de la toti cei chestionati pentru a avea date cat mai aproape de realitate.

Prin urmarirea indicatorilor din aceste trei arii (dezvoltare, implicare, sentiment al comunitatii) in fiecare luna, se poate identifica in care stadiu de dezvoltare se afla comunitatea. Odata determinat stadiul se pot pune in aplicare sarcinile recomandate pentru fiecare stadiu in parte, conform graficului de timp corespunzator.
De asemenea se pot identifica si care arii sunt deficitare si sa se ia masuri de corectie.

Materialul reprezinta o selectie si sinteza din:

http://www.feverbee.com/2012/01/introducing-the-map-a-proven-process-for-developing-successful-online-communities.html

Si, capitolele corespunzatoare din cartea „Buzzing Communities”, autor Richard Millington.

Planificarea unei campanii

Oamenii incep de obicei sa se gandeasca sa organizeze o campanie cand simt nemultumire sau compasiune despre anumite acte de injustitie despre care au cunostiinta. Impulsul este de a face ceva imediat, un mars, a scrie o scrisoare dar, daca se acorda putin timp pentru a analiza situatia si a dezvolta o strategie, in loc sa se sara direct la aplicarea unor tactici, este foarte probabil ca oamenii sa fie mult mai eficienti in indeplinirea scopului lor. Acest document ofera cateva stadii elementare ce ar trebui parcurse pentru a atinge un astfel de obiectiv de eficienta.

Clarificarea scopului. Ce doreste de fapt omul sa vada ca se intampla? Este un scop negociabil sau ne-negociabil? Care este limita de jos, ultimul nivel cu care omul ar fi multumit?

Analiza. Care sunt fortele care lucreaza pentru si impotriva scopului propus? Se poate utiliza o analiza de tipul “campurilor de forta” (vezi mai jos detalii). Care sunt grupurile ostile care pot bloca initiativa? Care sunt grupurile care pot fi implicate in mod favorabil in campanie? Se poate incerca aplicarea unui “vitezometru social” (vezi detalii mai jos).

Indeplinirea scopului necesita schimbari in:
– credinte/atitudini – daca este asa, despre ale cui credinte si atitudini este vorba? Ale populatiei generale? Ale unui grup specific? Guvernului sau altor oficiali? Cat de profunda se doreste a fi schimbarea? Cu cat mai adanc sunt inradacinate ideile oamenilor cu att mai greu este ca acestea sa fie schimbate.
– comportament – despre al cui comportament este vorba? Cat de dificile/amenintatoare pot fi percepute aceste schimbari?
– politicile guvernamentale sau ale altora? Daca aceasta se doreste, cat de adanc sunt inradacinate actualele politici ale guvernului in propria lor ideologie?

Analiza resurselor. Ce fel de resurse concrete sau potentiale exista pentru scopul propus? Este vorba de oameni, timp, abilitati, fonduri, legaturi sociale, etc.

Strategia: Este util ca aceasta sa fie construita in spiritul principiilor non-violentei: grija si respect pentru ceilalti, inclinatia ca mai degraba a se accepta anumite suferinte in loc de a fi cauzate altora, admiterea faptului ca nimeni nu detine adevarul absolut, etc. (a se vedea, caracteristicile campaniilor non-violente).
Comunicarea: ce fel de informatii sau mesaje se doresc a fi transmise si catre cine se doreste a fi transmise? Care sunt mijlocele de comunicare avute la dispozitie?
Persuasiunea: Ce mesaj de persuasiune poate fi transmis celor care se opun, astfel incat sa poata fi atins scopul campaniei? Pe cine ar asculta acestia si cui i-ar acorda respectul cuvenit?
Coercitia: Daca oponentii nu pot fi convinsi, ce fel de presiuni se pot exercita asupra lor pentru a-i convinge sa-si schimbe atitudinea? Cum se poate realiza aceasta? Este necesar sa se treaca la actiuni directe?

Planificarea. In aceasta etapa deja exista mai multe idei pentru diverse actiuni. In ce ordine se doreste a fi acestea puse in aplicare? Se schiteaza o ordine de realizare a acestora incepand din momentul prezent si pana la o data convenabila in viitor, punand pe aceasta lista evenimente, publicatii, etc. si actiunile care pot conduce la realizarea actiunilor dorite.

De asemenea sunt furnizate si doua instrumete de evaluare, „analiza campului de forte” si „vitezometrul social” ce pot fi gasite la pagina „Materiale” de pe acest blog, la pc. 13:
https://sansapentruromania.wordpress.com/materiale/

Documentul reprezinta o traducere si adaptare a:
http://www.turning-the-tide.org/files/Taster Planning a Campaign.pdf

Indiferent de tipul de actiune de protest planificata, pregatirea este cheia succesului. Anticiparea situatiilor posibile si diversele roluri pe care le joaca diverse persoane este adesea neglijata. Pentru a fi pregatit, o componenta importanta este a realiza ca orice fel de actiune, fie ea si pasnica si nonviolenta, poate conduce la probleme cu politia si agenti de securitate. Intotdeauna este bine sa se cunoasca drepturile legale inainte de a initia orice actiune si este bine sa nu se plece de la presupunerea ca nimeni nu va fi arestat. Este mai bine ca participantii sa fie intotdeauna pregatiti.

A.
Roluri in timpul actiunilor
Rolurile de sprijin sunt vitale pentru succesul unei actiuni si pentru siguranta participantilor. Adesea, aceste roluri nu sunt vazute ca fiind la fel de „pline de farmec”, ca si actiune directa in sine, dar trebuie sa fie valorizate in mod egal – fara ele, uneori actiunea nu poate avea loc.

Rolurile enumerate aici sunt comune pentru multe actiuni, dar nu ar trebui sa fie privite ca un model pentru toate actiunile. Diferite actiuni vor avea nevoie de roluri diferite, si este important, ca si grup, a se analiza nevoile actiunilor dorite (si cum sa se asigure ca este bine facut), inca de la inceputul etapei de planificare. Uneori, oamenii pot indeplini mai mult de un rol, de exemplu, un observator juridic ar putea, de asemenea, acorda un prim-ajutor, sau sa tina legatura cu politia ori mass-media. Este important sa se asigure ca toate rolurile necesare sunt acoperite, ca toata lumea intelege sarcina primita inainte de a incepe, si nimeni nu este pus sa execute sarcinile (de sprijin sau de altfel) pe care nu este in masura sa le efectueze.

Persoane implicate in transport: in multe actiuni, este nevoie de vehicule, soferi si ghizi. In cele mai multe cazuri, conducatorii auto trebuie sa evite arestarea, astfel incat acestia sa poata conduce participantii acasa la incheierea actiunii de protest.

Persoanele de suport la sectia de politie: aceste persoane raman undeva in siguranta, departe de actiune si au posibilitatea de a tine legatura telefonic. Ele ar trebui sa aiba toate informatile pertinente despre fiecare membru al grupului, cum ar fi: numele lor, daca vor sa fie contactat cineva in cazul in care sunt arestati (daca da, cine) etc. Ei iau apeluri de la sectia de politie si de la observatori legali. De asemenea, coordoneaza actiunile de sprijin necesare dupa eventuale arestari, cum ar fi: identificarea celor care au fost arestati (asigurandu-se ca cei interesati pot afla cine sunt cei arestati), ridicarea participantilor de la sectiile de politie la momentul eliberarii lor. Ei ar trebui sa aiba posibilitatea de a se deplasa la toate sectiile de politie din zona, si sa stie unde sunt acestea situate. Se pot pregati gustari, tigari, apa, etc. pentru persoanele care urmeaza a fi eliberate.

Observatorul legal: ramane in afara actiunii directe si este responsabil in preluarea apelurilor venite de la cei care iau parte in actiuni, in cazul in care politia ia masuri nerezonabile sau face arestari. Observatorii legali ar trebui sa ia note detaliate despre interactiunile cu politia, inclusiv nume celor arestati, numerele de insigna ale politistilor, ce s-a intamplat si timpul exact cand a avut loc. De asemenea, ei pot ajuta, persoanele de sprijin aflate in jurul sectiilor de politie pentru a afla care activisti sunt arestati si acuzele care li se aduc. O inregistrare foto sau video poate fi de ajutor. Totusi, trebuie reamintit ca, a fi un observator legal nu ofera nici o garantie de imunitate fata de actiunile de arestare.

Persoana de legatura cu politia: transmite informatii si cerinte intre politie si grup. In mod ideal, persoana de legatura cu politia va fi o persoana coerenta, calma, si capabila sa comunice diplomatic cu politia. Aceasta poate incerca sa detensioneze situatia cat mai mult posibil pentru a evita reactia exagerata a politiei. Este important ca grupul sa dea un mandat cat mai clar persoanei de legatura cu politia. Sunt acestia imputerniciti sa ia decizii pentru grup? In cele mai multe cazuri, aceste persoane nu sunt cei care iau deciziile pentru grup si este util ca acest lucru sa fie comunicat politiei cat mai clar si cat mai devreme. Aceste persoane pot facilita procesul decizional (si incetini raspunsul politiei), actionand ca un mesager intre politie si protestatari, consultand grupul ce protesteaza si comunicand deciziile acestuia politiei. Totusi, trebuie reamintit ca, a fi o persoana de legatura cu politia nu ofera nici o garantie de imunitate fata de actiunile de arestare.

Legatura cu mass-media / purtator de cuvant: faciliteaza interactiunile dintre grup si mass-media. Acesta pregateste comunicate de presa si face apeluri pentru a obtine mass-media dorita la fata locului in momentul actiunii. Purtatorii de cuvant trebuie sa stie problemele si sa fie capabili a vorbi clar si articulat pentru reporteri si camere TV. Munca in relatia cu mass-media este adesea impartita in doua roluri distincte – munca mass-media de fundal (consta in scrierea si trimiterea de comunicate de presa) si purtatorul de cuvant la fata locului.

Persoana care ofera primul ajutor: este bine sa existe cat mai multe persoane care cunosc tehnici de ingrijiri medicale. In multe tipuri de actiuni de protest, este prudent sa fie cel putin o persoana care stie sa ofere primul ajutor de baza. Pentru proteste ample, aceste persoane cu cunostinte medicale ar trebui sa stie, de asemenea, modul de a gestiona efectele gazelor folosite de trupele de ordine.

Persoane care sprijina actiunea: ofera suport direct pentru persoane care ar putea fi arestate. Aceste persoane care sprijina actiunea directa pot risca arestarea, dar incearca sa o evite. In functie de natura actiunii, acest sprijin poate consta in aducerea de apa si alimente pentru participantii la protest si pastrarea tuturor cat mai informati si tonici. Activistii pot fi imprastiati pe o arie larga, iar actiunile de sprijin sunt vitale in mentinerea legaturii dintre participanti si informarea asupra progresului general al actiunii. Aceste persoane de sprijin pot de asemenea transmite mesaje si facilita luarea deciziilor la nivelul grupului. Pentru actiuni care implica auto-imobilizarea este bine sa existe cel putin o persoana de sprijin pentru fiecare
doi oameni risca arestarea.

Participantii la actiune: sunt oamenii care efectueaza actiunea reala (catarare, de blocare, asezarea, mars, etc). Ar trebui sa fie pregatite tehnic pentru tot ce au de gand sa faca si, este bine sa fie cat mai odihniti, hraniti si calmi. Aceasta categorie este lasata ultima pe aceasta lista pentru un motiv anume – aceste persoane, sunt singurele care pot deveni „eroii” actiunii directe, multumita intregului efort depus de celelalte persoane de sprijin care alcatuiesc echipa din jurul lor.

B.
Sisteme de sprijin in actiuni de protest

1.Grupuri de afinitate
Un grup de afinitate este un grup de oameni care au o afinitate unii pentru altii, isi cunosc punctele forte si punctele slabe, se sprijina reciproc, si fac (sau intentioneaza sa faca) activitatea politica/campanie impreuna. Aceste grupuri sunt un mijloc de actiune colectiva, fie ca mijloace de actiune pe cont propriu sau, ca si grup autonom in cadrul protestelor mai mari. Conceptul de grupuri de afinitate are o istorie lunga. Acestea s-au dezvoltat ca o structura de organizare in cadrul armatei anarhiste in timpul Razboiului Civil din Spania si au fost folosite cu succes uimitor in ultimii treizeci de ani de miscarile feministe, antinucleare, de mediu si de justitie sociala din intreaga lume: de la mare blocada nonviolenta din 1969 in care 30000 de persoane au ocupat centrala nucleara Ruhr din Germania, la proteste de masa mai recente din Seattle, Washington, Genova, si Praga. Aceste grupuri au fost utilizate in mod repetat pentru sustinerea activistilor impotriva unor puternice forte politienesti.
O caracteristica importanta a grupurilor de afinitate este cunoasterea activitatii fiecarui membru in cadrul protestului. De asemenea, trebuie sa existe: o idee comuna asupra scopurilor protestului fie ca sunt urmarite individual sau in grup, o perspectiva comuna asupra cum aceste scopuri pot fi atinse, constientizarea ajutorului necesar din partea celorlalti si a ajutorului ce poate fi oferit. Este util daca exista si o clarificare asupra unor aspecte de baza: nivelul de activism, spiritualitate si non-violenta, dispozitia de a risca arestarea, limitele implicarii personale, perspectiva politica a fiecarui membru, etc. Insa, dincolo de toate aceste informatii pe care le au despre ceilalti, cei din grup trebuie sa lucreze si sa studieze impreuna.

2. Sistemul de prieteni/amici
Acest sistem presupune grupuri mici (in general 2-4) in care fiecare din grup urmareste starea celorlalti. Astfel nimeni nu actioneaza singur si este mai putin probabil ca cineva sa se piarda iar, daca din varii motive cineva trebuie sa ia o pauza acesta poate fi insotit de cineva din grup. Acest sistem este util in proteste ample sau cand se actioneaza intr-un grup mare de afinitate.
Amicii ar trebui sa fie pregatiti sa:
– stie daca amicul lor are orice fel de nevoi speciale (de exemplu, medicale),
– verifice daca amicul lor este inca cu ei ori de cate ori grupul se misca,
– se asigure ca amicii lor sunt bine fizic, si au la dispozitie alimente / bauturi / imbracaminte / asistenta medicala in cazul in care au nevoie de acestea,
– permita amicilor sa paraseasca protestul, oricare ar fi motivul,
– supravegheze starea emotionala a celorlalti si sa incerce sa ii calmeze si sa le ofere confort cand este cazul,
– raporteze persoanelor ce ofera suport legal eventuala arestare a unor prieteni,
– solicite venirea observatorilor sau a celor ce acorda prim ajutorul in cazul in care un amic este ranit.
Aceste masuri pot parea mai degraba formale si greoaie, dar nu este asa. In realitate, este doar un mod de a evita ca cineva sa fie uitat/pierdut in eventuala confuzie din timpul protestului si, toata lumea are un partener caruia ii poarta de grija.

C.
Siguranta personala in timpul protestelor
Sfaturi despre protectia corporala / recomandari vestimentare
Exista o serie de masuri evidente si simple ce se pot lua pentru a se asigura ca diversele actiuni din timpul protestelor nu aduc riscuri inutile. Cele mai multe dintre acestea sunt de bun simt:

Purtarea de imbracaminte corespunzatoare. Cum s-a mai spus, e vorba de masuri de bun simt. De exemplu, daca se doreste participarea la o actiune care presupune imobilizarea pe sol si se planifica o rezistenta pasiva fata de cei care doresc sa mute protestatarii este destul de probabil protestatarii sa ajunga sa fie tarati putin de politie sau fortele de ordine. Daca hainele purtate sunt prea subtiri, sau pot lasa spatele descoperit, pielea poate veni in contact cu solul si cauza diferite neajunsuri. Ganditi-va la hainele care pot proteja si alegeti-le pentru a fi practice pentru actiunea propusa. Buzunare sigure pentru lucrurile de baza sunt cu adevarat utile.
Amintiti-va ca snururile de la haine si curelele este posibil sa fie retinute in cazul arestarii, asa ca, este important sa va ganditi si daca va pantaloni vor cadea fara centura 🙂

Purtarea mai multor straturi de haine: va permite adaptarea la schimbarile de vreme. Este bine sa se ia mai multe haine decat pare a fi nevoie. Ele pot fi date jos daca este prea cald dar, daca devine frig si nu exista aceste haine la dispozitie nu se poate face mare lucru. Hainele care nu sunt purtate pe corp pot fi puse intr-un rucsac pe spate si astfel se poate asigura si o protectie a gatului si spatelui in fata unor eventuale lovituri.

Eliminarea bijuterilor: inainte de a porni orice actiune de protest, trebuie date jos orice bijuterii care ar putea rani propria persoana sau alti protestatari.

Legarea parului si scurtarea unghiilor: din nou, doar sfaturi de bun simt pentru a evita ranirea propriei persoane sau a altora. In plus parul lung lasat liber se poate incurca facil si de asemenea poate oferi o „priza” buna pentru politie sau fortele de securitate.

Resursele de urgenta: se transporta suficienta apa si gustari sa acopere durata protestului si o eventuala durata de 6 – 9 ore in custodia politiei. Nu se recomanda purtarea de apa in recipiente de sticla, acestea se pot sparge si rani propria persoana sau pot fi interpretate ca arme de unii politisti zelosi. Poate fi nevoie sa fie luata in calcul si aducerea unor materiale pentru igiena corporala, eventuale medicamente, materiale de lectura, un document cu drepturile persoanelor arestate, alte materiale de comunicare cu cei din cadrul protestului, bani pentru apeluri telefonice, bilete de autobuz sau pentru taxi, etc.

Ce sa nu se ia: cutite (decat daca este absolut necesar pentru actiunea de protest – chiar si un briceag poate fi perceput ca o arma ofensiva daca politia doreste acest lucru), droguri ilegale, nume si adrese incriminatoare (trebuie avuta in vedere si lista de nume de pe telefonul mobil), foi de informare, harti, etc. In cazul arestarii toate acestea pot fi cautate si se pot folosi ca dovezi impotriva persoanei arestate sau a altor protestanti.

D.
Despre actiuni eficiente, sigure
Exista si alte tehnici care se pot utiliza pentru a face actiunile de protest sigure si eficiente:

Formare/antrenament: se recomanda exercitii de formare sau ateliere de lucru ca spatii sigure pentru invata diferite abilitati si scenarii. Se recomanda si jocuri de rol, astfel incat atunci cand protestatarul se confrunta cu situatia reala, sa existe deja o idee despre cum se va putea simti sau reactiona.

Grupurile de afinitate: se recomanda sa se lucreze in cadrul unui grup de afinitate. Prin definitie aceste grupuri de afinitate ofera sprijin membrilor lor – atat emotional si fizic – si pot pune la dispozitia persoanei sistemele de sprijin, cum ar fi sustinerea legala (a se vedea partea referitoare la roluri in timpul actiunilor de protest). Un grup de afinitate bine pregatit poate efectua in continuare o actiune de protest eficienta in mod autonom, chiar si in mijlocul unui protest mai mare, care a pierdut teren. De asemenea, grupul de afinitate asigura orice participant la protest ca are langa el cel putin cateva persoane care inteleg si aproba implicarea in actiunea de protest. Daca nu este posibila organizarea unui grup de afinitate se recomanda macar utilizarea „sistemului de prieteni/amici” (vezi la „sisteme de sprijin in actiuni de protest”)

Discutii in avans cu prietenii, familia si angajatorii: pot reduce sansele ca persoana sa se simta izolata si singura in actiunea ei de protest. Multi oameni sunt ingrijorati cu privire la perceptia actiunilor lor la locul lor de munca sau de studii, dar adesea ei pot constata ca sunt priviti cu simpatie si sunt sprijiniti. Este necesar a se verifica conditiile din contractul de munca inainte de a se implica in actiuni de protest; este posibil ca arestarea sa cauzeze probleme in mentinerea locului de munca?

Utilizarea mass-media: poate fi o modalitate eficienta de a se asigura ca mesajul protestatarilor devine auzit, si actiunea de protest este eficienta. Totusi, acest lucru nu poate fi garantat deoarece nu toti jurnalistii sunt favorabili protestului, astfel ca merita sa se faca putina munca de cercetare inaintea protestului pentru a-i identifica pe acei jurnalisti din media care ar putea fi interesati si favorabili actiunii intreprinse. Avand jurnalisti / fotografi la locul protestului poate diminua eventualele violente ale politiei sau trupelor de securitate. In afara de principalele canale media se poate folosi si o mass-media alternativa, pentru a fi siguri ca mesajul protestului devine auzit in felul in care s-a dorit a fi transmis.

Principiile de baza ale actiunii: pentru organizatorii unei actiuni, aceste principii pot asigura eficienta actiunii. Pentru participanti, aceste principii sau lipsa lor, pot ajuta persoana sa aleaga in ce fel de actiuni ar dori sa se implice.

Drepturile legale: In cazul in care exista neclaritati se recomanda consultarea unui avocat, sau a unor activisti cu experienta ori formatori, pentru mai multe informatii.

Materialul reprezinta o traducere a unei mari parti a documentului:
http://www.seedsforchange.org.uk/free/prepareaction.pdf
Pentru mai multe detalii se recomanda consultarea sursei originale.

Pentru o mai buna cunoastere a mijloacelor avute la dispozitie pentru a protesta nonviolent s-a tradus o lista de 198 modalitati de protest care a fost prima oara alcatuita de catre Gene Sharp si publicata în 1973 in cartea sa: Politica de acţiune nonviolentă, Vol. 2: Metode de acţiune nonviolentă (Boston: Porter Sargent Publishers, 1973).
Desi cartea descrie fiecare metodă şi oferă informaţii privind utilizarea sa istorică, pentru acesta traducere s-au utilizat doua surse online care sunt mai putin detailate dar sunt mai usor de accesat online:

http://www.aeinstein.org/organizations103a.html
Lista completată cu unele explicatii ale metodelor:
http://www.innatenonviolence.org/old/workshops/work1b.htm

Traducerea se gaseste in sectiunea Materiale (pc. 12)

Actori si pareri
Ultima saptamana a fost surprinzator de activa civic dupa multi ani de letargie ori proteste organizate doar pentru ca liderii de sindicate sa isi justifice existenta.
Odata cu aceste evenimente au aparut si o serie de comentarii, mai mult sau mai putin previzibile. Temele clasice ale puterii ori a simpatizantilor acesteia sunt cea a manipularii maselor de catre opozitie ori cea conform careia cei iesiti in strada sunt doar elementele paria ale societatii. A urmat un sir intreg de argumente, mai mult sau mai putin obiective ori verificabile, pentru a sustine aceste puncte de vedere. In acelasi timp reprezentanii puterii recunosc dreptul oamenilor de a protesta pentru greutatile economice ce nu pot fi negate dar, nu ofera nici un fel de concesii ori solutii semnificative. Se insista pana la saturare pe idea „insuficientei ori inadecvarii comunicarii”. Desi putem sa luam in calcul si aceasta varianta totusi, numarul mare de legi dezbatute superficial si promovate prin asumarea raspunderii sunt contraargumente solide impotriva asa-zisei probleme de comunicare.

Intrebarea ar fi: poate puterea explica satisfacator mecanismele si interesele din spatele tuturor masurilor impuse? In mod cert nu.
Intr-o prezentare voit simplista, puterea a incercat o rezolvare a unei ecuatii cu trei elemente: FMI, baronii/clientela de partid si populatia. Singurii sacrificati au fost ultimii. FMI a obtinut temporar stabilitatea macroeconomica dorita declarativ si va obtine si privatizarile de mult urmarite in domenii strategice ale statului (in special energie). Politicienii si apropiatii lor si-au conservat ori chiar imbunatatit starea materiala. Mare parte a populatiei si sectorul privat neafiliat politic (indeosebi din zona IMM-urilor) a platit pentru efectele negative ale crizei ori masurilor de austeritate.
Partial aceasta situatie s-a datorat lipsei de intelegere si viziune asupra crizei si a incapacitatii puterii de a gasi solutii economice pertinente, ele decurgand din tolerarea ori chiar promovarea incompetentei in administratie iar, pe de alta parte fiind si efectul coruptiei generalizate.

Unde este opozitia? Care este pozitia ei? In trei ani de cand sunt in opozitie cele doua partide mari nu au reusit sa formuleze nici un fel de plan ori macar propunere coerenta si credibila economic. Mesajele lor au doar doua directii, sa contreze puterea si sa promita populatiei ca se vor corecta efectele negative ale masurilor luate de putere.
Ascultand vocile opozitiei constatam ca cel putin la nivelul declaratiilor se bucura ca poporul si-a redescoperit vocatia civica incercand sa evidentieze dintre toate cerintele protestatarilor doar pe cele ce le sunt favorabile, demisia presedintelui si a guvernului. Pe baza acestora opozitia ofera si o solutie: anticipatele. Pentru aceste anticipate se pluseaza mult pe argumentul insuportabilitatii masurilor luate de putere si dificultatile populatiei dar, nu se discuta decat putin si foarte superficial despre planurile concrete cu care opozitia crede ca poate remedia starea actuala.

Insa, cei de la putere si cei din opozitie au si un punct de vedere comun: solutia nu poate exclude din discutie implicarea partidelor politice. Aceasta idee a aparut ca urmare a multiplelor mesaje ale protestatarilor care indica lipsa increderii in intreaga clasa politica, indiferent de partide.
In mod deloc surprinzator nici una dintre parti nu a deschis discutia despre alte oferte politice noi. Putinii comentatori, mai mult sau mai putin afiliati diverselor partide, care au dezbatut pe aceasta tema au considerat ca o astfel de posibilitate este putin probabila dat fiind lipsa de experienta in activitatile administratiei a celor care pana acum nu au fost implicati in politica. Putem spune ca au intr-o oarecare masura dreptate. Este adevarat ca o oferta politica complet noua este putin probabil sa apara si sa se impuna in putinul timp ramas pana la alegerile din toamna lui 2012 dar este discutabil cata experienta au in administratie cei care pana acum au ocupat-o si, la fel de discutabil este daca acestia sunt singurii oameni ai Romaniei care se pricep la administratie.

Reforma sistemului politic
Marea absenta dintre ideile promovate in timpul protestelor si a majoritatii celor care dezbat fenomenul este reforma sistemului politic in Romania.

Aspectele de baza care ar necesita modificari ar fi legea partidelor si pragul electoral impus pentru a deveni partid parlamentar. In forma lor actuala acestea confera un cadru protectiv pentru actualele partide si reduce drastic posibilitatea sa apara noi oferte politice pentru populatie. Acest lucru convine tuturor partidelor mari de astazi indiferent ca sunt ale opozitiei ori ale puterii deoarece mareste sansele lor de a ajunge la guvernare si de a avea o reprezentare marita.

Rezistenta la schimbare a sistemului politic actual este conferita si de lipsa de transparenta si nerespectarea aspectelor financiare. Desi exista legi in privinta finantarii si mitei electorale totusi finantarea este arareori transparenta iar o parte semnificativa a electoratului voteaza mai putin sub influenta competentei candidatilor ori pertinentei programelor propuse si mult mai mult sub influenta cadourilor cu sigle de partid, ori a meselor si spectacolelor oferite de diversi candidati ori partide. Desi par elemente oarecum nevinovate, toate acestea vin din partea unor sponsori care cu siguranta isi vor recupera banii prin contracte supraevaluate din banul public. Pe langa coruptia si risipa fondurilor publice pe care o presupun, astfel de manifestari reduc mult calitatea mesajului politic si in acelasi timp fac dificile eforturile independentilor sau partidelor mici ori noi sa capete vizibilitate. Desi au existat persoane care au militat impotriva acestor forme de manipulare ele inca sunt larg acceptate sau considerate inofensive ori fara efecte semnificative.
Se uita prea des ca rolul campaniei electorale este de a informa asupra programelor si solutiilor oferite si nu de mituire a electoratului. In campaniile electorale nu este nevoie de nimic altceva decat de materiale de informare (brosuri, pliante, etc.) deoarece cadourile electorale, pomenile, petrecerile ori spectacolele cu siguranta nu ajuta cu nimic la intelegerea programului politic al unui candidat ori partid.

Un alt element care ar ajuta la reformarea sistemului politic ar fi introducerea pe buletinele de vot a unei optiuni ce sa permita exprimarea dezaprobarii simultane pentru toata oferta politica existenta la un moment dat si posibilitatea repetarii alegerilor daca aceasta noua optiune obtine voturile majoritatii.
Exista discutii privind o initiativa de acest tip dar din cat se poate intelege deocamdata, aceasta initiativa doreste ca respectiva optiune sa fie introdusa doar pentru ca lumea sa isi spuna parerea dar, indiferent de cati voteaza pentru aceasta noua optiune, alegerile sa fie considerate valide. Este adevarat ca o astfel de varianta ar transparentiza intr-o oarecare masura procesul electoral dar electoratul nu ar putea impune politicienilor sa isi schimbe candidatii respinsi prin vot. Efectul unei astfel de variante este mai degraba statistic si mai putin reformator.
Din punct de vedere teoretic se discuta si despre posibilitatea ca cei care opteaza pentru o astfel de optiune sa o aleaga din cauza neinformarii, dezinteresului si nu doar a nemultumirii fata de candidatii propusi. Acest aspect poate insa beneficia de o clarificare suplimentara chiar prin formularea optiunii. Astfel, daca aceasta optiune enunta „Sunt impotriva tuturor candidatilor propusi” sau „Doresc alti candidati (mai buni)” va deveni mult mai usor electoratului sa utilizeze corect aceasta optiune.

In loc de concluzii
Daca politicienii tot timpul se plang ca nu sunt bani pentru a multumi pe toata lumea, pana la urma o astfel de reforma in politica nu presupune cheltuieli foarte mari iar beneficiile ar fi considerabile prin recrearea sentimentului populatiei ca votul lor poate influenta administrarea tarii si chiar prin realizarea acestui lucru. In plus, avand posibilitatea sa ceara candidati mai buni, cetatenii reusesc sa contribuie chiar si la promovarea competentei in administratie si eficientizarea acesteia.

De prea multi ani de zile cetateanul este marginalizat din politica, impunandu-i-se conditii absurd de complicate pentru a se manifesta in arena politica iar in rest, fiind chemat doar odata la cativa ani sa valideze niste nume dintr-o lista de candidati, unii mai corupti ori mai incompetenti decat ceilalti.

Cu doar cateva modificari ale regulilor jocului politic, populatia poate participa mai usor la viata politica a tarii si poate oferi alternative viabile in acest domeniu. Cateva exemple care sa ilustreze ideile discutate mai sus:
– partidele sa poata fi constituite cu cel putin 1000 de membri
– reducerea pragului de intrare in parlament la 1%
– impunerea transparentei in domeniul finantarii partidelor si campaniilor electorale
– interzicerea in campaniile electorale a oricaror materiale ori manifestari ce nu au scop strict informativ
– introducerea pe buletinele de vot a optiunii privind dezaprobarea tuturor candidatilor si utilizarea acestei optiuni nu doar in scop statistic ci si pentru a solicita noi oferte din partea partidelor.

Actualul cadru legislativ privind viata politica a condus la monopolul partidelor actuale si a facut ca de ani de zile oamenii sa aleaga „raul cel mic” ori sa recurga la alegerea opozitie pentru a „penaliza” nemultumirea fata de putere.
Este doar un cerc vicios in care singurii castigatori sunt politicienii. Este vremea sa se ceara schimbarea regulilor jocului politic. Este vremea schimbarii clasei politice.

Mai multe detalii privind noua optiune de vot se gasesc pe:
http://nota.org/
http://www.votenoneoftheabove.us/solution.html
http://norfolknonaligned.wordpress.com/2010/02/18/none-of-the-above-nota-campaign/

Cum a evoluat democratia romaneasca?
Am putea spune suboptimal. Evenimentele de la inceputul anilor `90 au pus o amprenta puternica care inca se remarca si acum; din pacate scena politica a ramas dominata de partide alcatuite din fosti comunisti si securisti iar lustratia este doar o idee neaplicata. Odata acaparata scena politica de aceste partide care promoveaza persoane cu serioase probleme de credibilitate a urmat si continua pana astazi o coruptie endemica, o incompetenta si nesimtire generalizata, urmata finalmente de modificarea legii partidelor astfel incat sa ingreuneze accesul neavenitilor in politica, concomitent cu reducerea la tacere a opiniei publice prin cumpararea mass-mediei si slabirea organizatiilor civice.

De ce ar fi interesat omul de rand de aceste aspecte?
Pentru efectele pe care le au asupra societatii in care traieste sau din care este obligat sa emigreze. Dincolo de statistici si realizari prezentate trunchiat, slabul progres ori chiar regres al economiei, sanatatii, invatamantului, justitiei, este evident. Fostele intreprinderi s-au privatizat fraudulos in avantajul unor „fosti” sau „baieti destepti” iar consecintele sociale au fost dramatice. Marile contracte de privatizare sau de lucrari au clauze paguboase pentru stat si nimeni nu pare responsabil pentru acestea. Domeniul sanatatii este condus prost de ani de zile si este la fel de capusat ca si orice alt domeniu care beneficiaza de bani publici, efectele fiind scaderea calitatii si scumpirea actului medical. Invatamantul nu mai prezinta de mult o prioritate pentru politicienii din Romania iar scoala romaneasca nu mai are nici o directie clara si nici capacitatea de a pregati noile generatii. Astazi, privind la deciziile judecatoresti, putem spune fara indoiala ca Romania are o justitie pentru oameni de rand si una pentru oameni cu functii sau bani. Justitia este corupta, lenta si ineficienta neindeplinindu-si rolul de protejare a societatii de elementele ei deviante.
In plus, somajul real datorat distrugerii economiei, taxele exagerate puse pentru a acoperi risipa banilor publici, preturile mari rezultate din coruptia sau incapacitatea statului de a reglementa, au condus la o scadere a calitatii vietii si cresterea fenomenului de emigratie.

Care au fost raspunsurile societatii?
Au existat persoane mai active care au incercat crearea unor organizatii care sa reprezinte realitatile si nevoile societatii civile, crearea unor partide sau promovarea unor independenti la diversele alegeri. Totusi, astazi societatea civila nu are organizatii credibile sau eficiente. In general discursul politic care promitea sa indrepte greselile din guvernarile anterioare a prins la public mai ales daca a fost promovat de partide mari dar, din pacate nici una din aceste promisiuni nu a fost concretizata pe masura asteptarilor. In ceea ce priveste independentii rezultatele sunt deocamdata mult sub potential din cauza legislatiei si a comportamentului partidelor.
Deoarece nici unul din raspunsurile de mai sus nu a fost suficient, pentru a aduce schimbarea dorita de o parte semnificativa a populatiei, a aparut si idea partidelor noi, construite de la zero cu oameni care nu au mai fost implicati in politica. Multe dintre aceste initiative au proliferat pe retelele de socializare dar nu au depasit limitele acestora. Altele au avansat un pas mai mult in spatiul virtual prin construirea de pagini proprii. Cateva au reusit sa creeze si organizatii teritoriale iar in cazuri foarte rare chiar sa participe la alegeri. Pana in prezent nici una din aceste initiative nu a avut succesul scontat si nu a reusit eficientizarea administratiei si reformarea societatii.

De ce nu a functionat?
In principal din cauza celor care se opun schimbarii si a lipsei de experienta a celor ce doresc schimbarea.
Cei care se opun schimbarii incearca sa isi mentina sau sa isi creasca avantajele avute in urma functionarii administratiei asa cum a avut si are loc pana in prezent. In aceasta categorie intra partide, politicieni, diverse organizatii, slujbasi mai mari ori mai mici din diverse institutii bugetare, neamuri si prieteni de politicieni care au acum anumite beneficii nemeritate, oameni de afaceri a caror succes se bazeaza intr-o forma sau alta pe relatia cu statul, etc.
Lipsa de experienta a celor care doresc schimbarea s-a manifestat in multe moduri: viziuni/asteptari nesustinute de realitatea concreta, organizare deficitara, neasigurarea resurselor umane necesare proiectului, implementari suboptimale a solutiilor promovate, incapacitatea de a evita contaminarea noilor organizatii politice, etc.

Dificultati in promovarea unei noi organizatii politice
Prima problema discutata imediat dupa ce se aduna cativa oameni este daca chiar este nevoie de o organizatie politica. In mod aproape invariabil odata constituit un grup, vor apare opinii care vor milita pentru formarea unui partid, sustinerea de independenti sau crearea unei miscari civice (ONG). Toata lumea pare a dori schimbarea dar opiniile sunt impartite despre care ar fi modalitatea cea mai potrivita de a o obtine.
Avantajul de baza al partidului este vazut ca fiind posibilitatea de a avea un rol in decizii importante odata cu intrarea in parlament. Dezanvatajele cele mai frecvent enumerate sunt dificultatea constituirii si promovarii acestuia astfel incat sa depaseasca pragul electoral precum si lipsa de instrumente pentru a-l mentine in afara influentei elementelor corupte.
Avantajul independentilor este ca pot fi promovati mai usor decat un partid. Dezavantajul lor este ca au mai putina influenta decat ar avea un partid.
Avantajul miscarilor civice este considerat usurinta in initierea lor si posibilitatea de a face ceva concret, vizibil pentru electorat. Dezavantajul lor este ca sunt vazute ca fiind fara relevanta la nivelul deciziei politice.
Pe aceste teme, adesea membrii isi sustin opiniile cu mult partizanat si este prima ocazie de scindare a grupului de discutii proaspat constituit. In general, situatia este vazuta ca fiind de tip ori-ori si se refuza vehement variantele neagreate neluandu-se in calcul realizarea etapizata a initiativei sau posibilitatea coexistentei a mai multor abordari. Daca cumva, de exemplu, se ajunge totusi la idea ca nu ar fi rau sa se inceapa cu un ONG urmat apoi de partid, sau cu un ONG si in acelasi timp cu strangerea de semnaturi pentru partid o alta obiectie este cea a limitarii resurselor materiale sau umane.

Presupunand ca finalmente se ajunge la idea promovarii unei organizatii politice (partid, miscare, etc.) poate apare un punct de dezbatere legat chiar de idea necesitatii unei noi organizatii politice: „de ce sa se construiasca un nou partid in loc sa fie reformate cele deja existente?”.
Aceasta tema de dezbatere trece cu vederea faptul ca reforma are loc prin utilizarea ambelor variante, atat prin constituirea de organizatii politice noi cat si prin reformarea celor vechi si, fiecare cetatean se poate implica in cea pe care o crede mai potrivita.

Un alt aspect care isi face loc in discutiile dintre membrii unor initiative pentru noi organizatii politice este cel al deschiderii fata de oamenii deja implicati in politica, indeosebi reformistii din diversele partide deja existente sau a simplilor membrii de partid. Acesta este un aspect important in constituirea noilor organizatii politice deoarece are rolul de a evita traseismul politic si poate preveni deturnarea ulterioara a noilor initiative. Este util sa se stabileasca reguli clare in acest sens si acestea sa fie respectate. Acceptarea doar a membrilor de partid care nu au avut functii in alte partide sau pozitii publice sau a politicienilor care au avut diverse functii publice ori in partid doar dupa trecerea unei anumite perioade de timp de la detinerea respectivei functii pot prezenta solutii de compromis rezonabil.

Un aspect important pentru multi oameni care discuta despre noi organizatii politice este orientarea doctrinara a acestora. Discutiile se intampla a fi uneori inutil de aprinse, cu argumente mai mult sau mai putin coerente ori complete, si constituie un alt moment in care poate avea loc separarea a diverse sub-grupuri sau chiar scindarea grupului de discutii si eliminarea in afara organizatiei a unor membrii.
Cu respectul cuvenit pentru opinia politica/economica a fiecaruia trebuie totusi amintit ca, in Romania, unor masuri de stanga sau de dreapta luate de-a lungul timpului le pot fi imputate anumite neajunsuri dar cauza principala a problemelor cu care se confrunta societatea este ca, indiferent de doctrinele asumate, partidele politice existente au promovat si promoveaza incompetenta si coruptia.
Legat de aceste doctrine, initiatorii de organizatii politice noi mai propun uneori si seturi de masuri ce ar trebui aplicate pentru a corecta situatiile actuale. Adesea, problema cu aceste seturi de masuri este ca nu prezinta credibilitate fiind lipsite de coerenta ori autoritatea necesara iar, la o analiza mai atenta este greu de gasit o modalitate concreta de aplicare a lor.

Ce fel de partid nou ar putea avea sansa?
Ar exista doua variante, prima ar cuprinde doar initiativa unui grup iar a doua optiune ar presupune o alianta a mai multor grupuri.

Pana acum nici un grup nu a reusit sa lanseze o platforma care sa conduca un partid complet nou in parlament. Aceasta nu inseamna ca acest lucru nu ar fi posibil. Exista posibilitatea ca anumite initiative sa aiba in vedere un numar suficient de mare de persoane astfel incat sa ii asigure bazinul electoral pentru a trece pragul electoral. Acest tip de platforma este posibil sa apara pe un fond populist sau prin transmiterea unui mesaj in care sa se regaseasca o parte semnificativa a electoratului.
Multi dintre cei cu initiative privind noi organizatii politice au sperat si poate inca spera a reusi sa „aprinda scanteia” iar evolutia respectivei organizatii sa fie foarte rapida, trecand intr-o perioada scurta de la un relativ anonimat la o recunoastere nationala si eventual chiar castigarea unor locuri in parlament, intr-o varianta optimista, chiar cu ocazia primelor alegeri.

A doua varianta, ar presupune ca nici o initiativa singulara nu ar reusi sa capteze suficienta sustinere pentru a trece pragul electoral. In aceste conditii, initiatorii unor organizatii politice noi ar putea fi tentati ca prin organizatiile lor sa colaboreze, sa se alieze sau chiar sa fuzioneze.
Acest proces poate fi laborios deoarece necesita ca respectivele initiative sa isi gaseasca un „numitor comun” pe care sunt dispuse sa-l sustina. Analizand diversele mesaje ale unor initiative politice, dincolo de doctrine si masuri care le pot separa, mesajul lor pare a cuprinde ca element comun insatisfactia fata de politica si politicienii actuali, in general dorindu-se in politica oameni noi, mai competenti, mai putin corupti care sa poata administra tara mai eficient si mai transparent.
Desi exista acest fond comun de gandire, pana in prezent nu s-au remarcat evolutii semnificative in sensul colaborarii diverselor initiative; lipsa de experienta, neincrederea in ceilalti, atasamentul excesiv fata de propriile solutii, supraestimarea propriilor eforturi/realizari, posibil chiar si diferentele dintre agendele asumate si cele urmarite fiind probabil printre cele mai frecvente cauze ale acestui fenomen.

Care sunt garantiile oferite de initiativele privind promovarea unor noi organizatii politice?
In principal noile organizatii politice pot oferi doar cateva feluri de garantii:
– Calitatea membrilor grupului certificata de realizarile lor personale, profesionale sau academice preferabil insotite de absenta unor probleme legale si de alte aspecte ce pot deranja alegatorul in istoria celor ce se doresc a fi noii politicieni.
– Desfasurarea unor activitati care sa indice capacitatea si determinarea grupurilor de a atinge scopurile propuse.
– Stabilirea de la bun inceput (eventual ulterior introdus in statutul organizatiei) a unor clauze care sa garanteze integritatea si continuitatea evolutiei grupului pe directia enuntata initial (transparenta, politici referitoare la aliante, etc.).
Pana in prezent acestui gen de garantii nu li s-a acordat prea multa importanta si ca urmare sunt insuficient dezbatute de catre initiatori si sunt rar oferite electoratului.

Posibile evolutii
Deocamdata doar doua-trei initiative politice par suficient de active si de numeroase pentru a avea sansa de a se constitui ca si partid. Inca este neclar cat ar fi acestea de votate si care va fi politica lor de aliante sau efectul reformator pe care l-ar putea avea in politica si administratie. Toate celelalte grupuri deja constituite sau grupuri de discutii despre anumite initiative sunt in faza incipienta, avand o sustinere si expunere prea mica pentru a putea spune ceva cert despre evolutiile lor. Exista posibilitatea oricand ca un personaj, sir de evenimente, mesaj social, etc., sa catalizeze dinamica unui grup si sa-l puna in prim planul noilor organizatii politice dar, deocamdata ramane doar o posibilitate teoretica.

In plan paralel poate apare o colaborare intre mai multe initiative.
Scopul si „numitorul” comun ar fi cel de a crea alte oferte politice prin identificarea celor care doresc acest lucru si au disponibilitatea sa se implice activ.
Principiile minime pe care aceste grupuri ar trebui sa le sustina pentru a-si mentine caracterul de initiative reformatoare ar consta in promovarea competentei, integritatii si transparentei. Pentru orice partid politic actual sau viitor care doreste cu adevarat reforma ar fi dificil sa isi sustina coerent mesajul reformator daca nu ar adera la astfel de principii iar actiunile sale nu ar confirma asumarea lor.
Cat timp initiativele raman izolate fiecare dintre ele trebuie sa incerce de una singura sa indeplineasca conditiile deloc usoare ale constituirii unei organizatii politice cu expunere nationala. Astfel, colaborarea ar da sansa conlucrarii pe anumite activitati dar si al compensarii, permitand specializarea lor. Unele grupuri pot avea mai multi specialisti in diverse domenii (IT, marketing, drept, economie, PR, etc.) iar fiecare grup poate oferi asistenta sau ajutor altor grupuri pe domeniul in care este mai specializat sau are mai multa experienta. Astfel grupurile pot sa se ajute unele pe altele comunicandu-si resursele documentare, solutiile legislative, modalitatile optime de a actiona pentru indeplinirea unor scopuri concrete, oferind recomandari pentru anumite persoane si multe altele. In plus, colaborarea poate aduce si avantaje in plan teritorial, si nu ar mai fi necesar ca fiecare grup sa incerce sa penetreze toate ariile deoarece ar sti ca un alt grup cu care impart aceleasi scopuri o poate face mai bine si mai usor datorita resurselor umane si logistice de care dispune in zona.
O astfel de colaborare multidirectionala intr-o structura cu poli multipli intre diverse grupuri, toate orientate spre reforma, indiferent ca sunt ONG-uri (grupuri civice, de sustinere, etc.), grupuri care sustin candidati independenti, initiative ce sustin noi organizatii politice sau grupuri de analiza (think-thank) ar presupune o evolutie poate ceva mai lenta dar ar avea avantajul ca prin flexibilitatea si diversitatea structurii sa dea mai bine posibilitatea ca fiecare sa contribuie pe domeniul sau de activitate si in masura resurselor sale, garantand o constructie sociala care sa reflecte mai bine dezbaterea publica, apropierea de realitatile sociale si finalmente validitatea organizatilor politice aflate in astfel de colaborari. In plus, intr-o astfel de structura atasamentul fata de principiile competentei, integritatii si transparentei este nevoie sa fie permanent evidentiat pentru a evita compromisurile facute din nevoia de a-se incadra in anumite termene electorale, ori pentru anumite actiuni sau aliante ce pot avea beneficii pe termen scurt dar ar compromite scopul principal, reforma sistemului politic si administrativ.

Orice noi activitati incluzand cele din arile economice, sociale sau civice sunt create cu intentia de a raspunde unei nevoi umane sau de a optimiza felul in care sunt solutionate nevoile oamenilor. Insa uneori, in ciuda unui considerabil efort de implementare a initiativelor poate apare o nepotrivire intre produsul final si produsul dorit.
Adeseori oamenii pot sa fie dezamagiti de ceea ce si-au dorit, adesea oamenii se razgandesc cu privire la ceea ce isi doresc, adesea oamenii au dorinte foarte diferite sau chiar opuse.
O analiza detailata poate ajuta sa se evite astfel de situatii cand se ia o initiativa. Acesta este procesul de descoperire, analizare, definire si documentare a solicitarilor ce sunt legate de orice initiative, oricare ar fi ele. Este procesul prin care in mod clar si precis se poate defini domeniul unui proiect de initiativa, se poate face o evaluare a timpului necesar si a resurselor necesare pentru implementarea initiativei.
Pentru a obtine ceea ce s-a dorit, intotdeauna este necesara o definire exacta rezultatului final iar, o analiza corespunzataore poate ajuta la realizarea scopului final. O astfel de analiza ajuta la mai buna intelegere a contextului in care se va desfasura initiativa si ajuta la descompunerea ei in cerinte detailate asupra carora si ceilalti pot sa isi dea cu parerea. In plus, e mult mai facil si la indemana sa se faca corectii in stadiul de analiza decat atunci cand initiativa este deja in stadii avansate de desfasurare.

Cum se desfasoara o astfel de analiza?

1. Se identifica cele mai importante parti implicate in initiativa sau afectate de initiativa
a. Se identifica persoanele interesate sa sustina material initiativa. Ele pot fi parte a initiativei sau pot fi din afara ei
b. Este important sa se clarifice de la bun inceput cine are decizia finala asupra a ceea ce va cuprinde sau nu va cuprinde initiativa.
c. Se identifica beneficiarii initiativei. Initiativele au rolul de a satisface cerintele unor utilizatori finali si din aceasta cauza este important sa se tina cont de opiniile lor.
d. Este foarte important sa nu fie uitate sau lasate de o parte nici una din partile importante ce pot fi implicate sau afectate de initiativa

2. Se identifica cerintele celor implicati
a. Este important ce se crede despre initiativa si ce se asteapta din partea ei
b. Oamenii au tendinta de a aborda orice initiativa din perspectiva personala. Aceste diferente de perspective trebuie acceptate si prin colectarea acestor perspective/cerinte diferite trebuie sa se ajunga la construirea unei imagini care sa le integreze in forma finala a initiativei.
c. Este important sa se clarifice de la bun inceput care sunt limitele initiativei, altfel oamenii pot sa isi formeze expectante nejustificate si sa fie dezamagiti cand ele nu vor putea fi satisfacute.

Tehnici de identificare a cerintelor:
– interviu cu persoanele implicate sau afectate de initiativa
– dezbateri in grup
Pentru primele doua tehnici este utila clarificarea motivelor ce stau in spatele diverselor solicitari si expectante. Clarificand „de ce” e nevoie de ele se pot clarifica multe aspecte si eventual chiar elimina o parte dintre cerinte.
– crearea unui scenariu care sa reflecte cat mai amanuntit toate detaliile pe care le implica realizarea initiativei. Tehnica permite intelegerea modului in care se desfasoara diversele operatii si actiuni
Pentru cea de a treia tehnica este utila identificarea unor initiative relativ similare si includerea aspectelor functionale relevate din acestea in analiza propriei initiative
– crearea unui model functional al initiativei si testarea lui inainte de lansare. Aceasta tehnica permite celor implicati sa isi faca o idee mai clara asupra a ce inseamna si ce presupune respectiva initiativa si in acelasi timp da posibilitatea identificarii diverselor disfunctii sau insuficiente.
Se pot utiliza toate cele patru tehnici de investigare. De exemplu, dupa ce se finalizeaza inteviurile si dezbaterile in grup se poate pune la punct un prototip al initiativei.

3. Clasificarea cerintelor
Pentru a face analiza mai usoara se recomanda gruparea cerintelor in urmatoarele categorii:
a. cerinte functionale: acestea definesc modul de functionare din perspectiva utilizatorului final. Ele descriu caracteristicile si functiile pe care le va avea la dispozitie utilizatorul final.
b. cerinte operationale: acestea definesc operatii (de logistica, decizionale, etc.) care trebuie facute pentru a tine initiativa in stare de functiune pentru perioada de timp propusa.
c. cerinte tehnice: acestea definesc aspecte tehnice care trebuie luate in considerare pentru a implementa cu succes initiativa.
d. cerinte tranzitorii: acestea definesc pasi intermediari ce sunt necesari pentru implementarea optima a initiativei.

4. Interpretarea si consemnarea cerintelor
Odata adunate si clasificate toate cerintele, se va determina:
– care dintre acestea sunt realizabile
– felul in care initiativa le poate solutiona

Pentru a interpreta cerintele se urmeaza cativa pasi:
– cerintele se definesc clar. Se iau masuri ca cerintele sa fie:
o definite clar
o suficient de detailate incat sa fie bine cunoscute. Deseori pot apare probleme din partea unor detalii care nu au fost identificate sau nu au fost suficient analizate.
o sa fie in acord cu scopul initiativei
o sa contina suficiente detalii care sa permita crearea unui model functional
– se stabileste o ierarhie a cerintelor in functie de importanta lor. Se cauta gruparea lor cel putin in doua categorii: „obligatorii” si „dorite”
– se analizeaza impactul schimbari induse de initiativa pentru a clarifica consecintele pe care le aduce punerea ei in aplicare
– se rezolva aspectele conflictuale. Uneori cerintele diferitelor parti pot induce o anumita stare de concurenta sau chiar conflict si de acee este nevoie sa se aloce timp pentru a gasi o solutie acceptabila pentru toti cei implicati pentru a putea duce initiativa la bun sfarsit.
– se analizeaza gradul de accesabilitate si stabilitate al initiativei. Este bine de stiut cat de usor este accesul la inititiva si cat de bine pusa la punct este organizata functionarea ei in cazul unor interferente negative. O astfel de analiza poate ajuta la eliminarea oricaror probleme majore pe aceste arii.
Odata facute toate aceste analize si interpretari se prezinta rezultatele si necesitatile impuse de punerea in aplicare a initiativei sub forma unui raport scris.
Acest document trebuie trimis catre toti cei implicati (organizatori, finantatori, utilizatori finali, etc.) solicitand ca diversele comentarii si opinii sa fie trimise inapoi intr-o perioada de timp rezonabila. Prin acest demers se pot rezolva orice stari conflictuale ramase neclarificate intre partile implicate.

5. Stabilirea unui acord final intre partile implicate in care sa se mentioneze ca cerintele mentionate reflecta opiniile celor implicati in initiativa si ca exista un acord asupra pasilor de implementare a initiativei.

Textul a fost adaptat dupa:
http://www.mindtools.com/pages/article/newPPM_77.htm

Decizia asupra modului de a lua deciziile

Poate fi dificil de ales intre felurile in care se pot lua deciziile, uneori sunt de preferat deciziile individuale, alteori sunt de preferat deciziile colective.
A lua deciziile corecte inseamna si a determina cele mai eficiente modalitati de luare a deciziilor.
Nu este dorit sa se aplice decizii autocratice atunci cand acceptul din partea grupului este crucial pentru succesul unei activitati. Dar, nu este nici de dorit implicarea grupului in orice decizie pentru ca ar putea conduce la o utilizare ineficienta a timpului si resurselor. Din acest motiv, este nevoie de adaptarea stilului de conducere la particularitatile situatiilor si tipurile de decizii.
Fiecare tip de decizie are anumite conditii optime in care poate fi aplicat si uneori o combinatie a acestora poate fi necesara.

Modelul decizional Vroom-Yetton-Jago ofera un cadru pentru identificarea celui mai bun stil de conducere in functie de situatia existenta.

Descrierea modelului

In luarea unei decizii, stilul decizional si nivelul de participare necesar din partea grupului sunt influentate de trei factori importanti:
– calitatea deciziei: cat de importanta este gasirea solutiei corecte?
Cu cat calitatea ceruta este mai mare cu atat ar trebui ceruta parerea mai multor persoane.
– implicarea: cat este de important ca ceilalti sa sustina decizia?
Cu cat e mai necesara aprobarea celorlalti cu atat ar trebui implicate mai multe persoane.
– timpul disponibil: cat timp este la dispozitie pentru luarea deciziei?
Cu cat este mai mult timp disponibil cu atat ar trebui implicate mai multe persoane.

Modelul este util dar nu este foarte simplu. Se recomanda a fi utilizat in situatii noi sau in situatii atipice, pentru a identifica cat mai repede in ce fel trebuie procedat.

Tipuri de conducere

Vroom-Jago fac diferentierea intre trei stiluri de conducere si cinci procese decizionale:
Stil Autocratic – decizia este luata de o persoana si ceilalti sunt informati asupra ei.
Proces
Autocratic 1 (A1) – se utilizeaza informatia deja disponibila pentru a lua o decizie.
Autocratic 2 (A2) – grupul furnizeaza anumite informatii iar odata avute aceste informatii liderul ia decizia. Grupul nu trebuie neaparat informat de ce s-au solicitat diversele informatii.

Stil Consultativ – informatia se colecteaza de la grup si diverse alte surse si apoi liderul ia decizia.
Proces
Consultativ 1 (C1) – grupul este informat asupra actiunilor desfasurate si se solicita parerile unor persoane dar, grupul nu contribuie la luarea deciziei.
Consultativ 2 (C2) – liderul ia decizia dar impreuna cu grupul se discuta intreaga situatie, se asculta alte puncte de vedere si se solicita sugestii.

Stil Colaborativ – liderul lucreaza impreuna cu grupul pentru luarea unei decizii.
Proces
Grup (G) – grupul lucreaza impreuna pentru luarea unei decizii. Liderul are in principal rolul de a facilita si ajuta grupul sa ajunga la o decizie finala cu care toata lumea este de acord.

Pentru a determina care dintre aceste stiluri si procese sunt cele mai recomandate este ecesar sa se raspunda afirmativ-negativ la cateva intrebari si apoi sa se construiasca o schema decizionala. Sunt sapte intrebari:
1. Este calitatea tehnica a deciziei foarte importanta? Adica, exista consecinte grave in caz de esec?
2. Succesul final depinde de implicarea grupului?
3. Are liderul suficienta informatie pentru a decide singur?
4. Este problema suficient de bine structurata pentru ca liderul sa poata intelege ce este nevoie sa se faca si ce ar insemna o solutie corecta?
5. Este destul de sigur ca echipa va accepta decizia luata de lider?
6. Scopurile grupului sunt in acord cu scopurile propuse de organizatie pentru a defini o solutie corecta?
7. Este probabil un conflict intre membrii grupului in gasirea unei solutii comune?

Utilizarea schemei decizionale poate identifica cel mai bun proces decizional pentru diferite situatii concrete. Dar, nu in toate situatii este nevoie sa se raspunda la toate intrebarile.

# In general, un stil decizional colaborativ sau consultativ este adecvat cand:
– liderul are nevoie de informatii
– problema nu e definita clar
– implicarea grupului este importanta in succesul deciziei
– exista suficient timp
# Stilul autocratic este adecvat cand:
– liderul are mai multa expertiza in domeniu decat ceilalti
– liderul este suficient de increzator in propriile forte
– grupul accepta decizia liderului
– exista putin timp la dispozitie

Premiza modelului Vroom-Yetton-Jago este ca nici un still de conducere sau fel de a lua deciziile nu este universal valabil
Analizand situatia si evaluand problema si raportarea la timpul disponibil, grupul implicat si calitatea necesara a deciziei, se poate alege cel mai eficient stil si se pot echilibra beneficiile conducerii participative cu nevoia de a lua decizii in mod eficient.

Materialul reprezinta o traducere si adaptare a:
http://www.mindtools.com/pages/article/newTED_91.htm

Rezumat

Modelul managementului schimbarii este un cadru teoretic si practic care pe parcursul a trei etape descrie parcursul schimbarilor. Prin recunoasterea si intelegerea etapelor schimbarii se pot planifica si implementa cu succes schimbarile dorite.

In primul stadiu, al destructurarii, se creaza motivatia pentru schimbare. In al doilea stadiu, al schimbarii propriu-zise, se favorizeaza comunicarea si implicarea oamenilor in vederea adoptarii noilor valori, atitudini, comportamente. In al treilea stadiu, al restructurarii, se reda un sens al stabilitatii pentru a crea increderea in reusita schimbarii si pentru a pregati oamenii pentru schimbarile ulterioare.

Utilitatea unui model al managementului schimbarii este intelegerea etapelor si procesualitatii schimbarii. Intelegand care sunt provocarile care pot apare, schimbarea poate fi gestionata mai eficient evitand eforturile si consecintele inutile.

Modelul lui Kurt Lewin a fost elaborat in anii ’50 dar inca este vazut ca un model functional. Conform acestui model, managementul schimbarii are trei etape: destructurarea – schimbarea – restructurarea.

Lewin a facut analogia cu schimbarea formei unei bucati de gheata si de aceea etapele modelului au fost numite si topirea-schimbarea-reinghetare  (unfreeze-change-refreeze), intr-o traducere mai aproape de sensul ideii aceste etape s-ar putea numi decristalizare-schimbare-recristalizare.

Intrebarea lui Lewin a fost una destul de simpla: ce faci daca ai un cub de gheata dar ai dori ca aceasta bucata sa aiba o alta forma?

Raspunsul a fost: se topeste bucata de gheata, apa rezultata se pune in noua forma dorita iar apoi, apa se reingheata in aceasta noua forma.

Topirea ghetii este asociata cu destructurarea vechiului sistem, punerea apei intr-o noua forma este asociata cu schimbarea iar reinghetarea apei in noua forma este asociata cu consolidarea schimbarii.

Pentru a intelege procesul schimbarii prima oara trebuie clarificat de ce ar trebui sa aiba loc o schimbare. Lewin spunea: “Motivatia pentru schimbare trebuie sa fie generata inainte ca schimbarea sa aiba loc. Cei implicati trebuie sa fie ajutati sa isi reexamineze multe dintre presupunerile ori prejudecatile (adesea sustinute subiectiv) despre propria persoana si despre relatiile propriei persoane cu ceilalti. Odata cu intelegerea acestor aspecte, primul stadiu al schimbarii, destructurarea, deja este initiat.

1. Destructurarea

Primul stadiu implica pregatirea grupului in vederea acceptarii ideii de schimbare, acceptarii necesitatii schimbarii. Aceasta inseamna intr-un fel si o destructurare a ordinii existente chiar inainte de a promova un nou model de functionare.

Ca element cheie ale acestei etape este necesar sa se dezvolte un mesaj puternic care sa demonstreze de ce actuala structura nu mai poate functiona. Acest mesaj este mai usor de construit atunci cand se pot prezenta statistici, diagrame, date concrete care indica disfunctiile existente si trendul negativ. Acest mesaj si aceste date dau posibiitatea la tot mai multi oameni sa inteleaga de ce structura actuala nu este functionala si care ar fi partile ce ar trebui imbunatatite.

Pentru a pregati schimbarea cat mai bine trebuie sa fie atinse si provocate credintele, valorile, atitudinile si comportamentele care definesc structura si functionarea actuala. Facand o analogie cu structura unei cladiri, cei ce doresc schimbarea trebuie sa fie pregatiti sa schimbe si fundatia cladirii pentru ca vechea fundatie e foarte probabil sa nu poata sustine modificarile si eventual marirea structurilor superioare ale cladirii. Fara a fi pregatit a se interveni chiar la baza actualei structuri exista riscul ca modificarile facute la structurile superioare sa cedeze.

Aceasta prima etapa a procesului schimbarii este de obicei cea mai dificila si stresanta. Cand cineva incepe sa critice „felul in care lucrurile se fac de obicei”, deja deranjeaza functionarea sistemului dar si diversi oameni. Din aceasta cauza intotdeauna apar reactii puternice impotriva celor care vorbesc despre schimbare dar, provocarea de reactii este chiar rostul acestei etape.

Fortand oamenii sa reanalizeze conceptele, credintele, comportamentele care stau la baza vietii lor zilnice si a societatii se ajunge la crearea unei crize controlate care ulterior poate construi o puternica motivatie pentru gasirea unui nou echilibru. Fara aceasta motivatie nu se poate ajunge la o suficienta participare pentru a implementa schimbarea.

2. Schimbarea

Dupa incertitudinile provocate de etapa destructurarii, etapa schimbarii este aceea in care oamenii incep sa isi rezolve nelamuririle si cauta noi modalitati de interactiune si noi lucruri care sa inlocuiasca elementele vechi.

Trecerea de la prima la a doua etapa nu are loc peste noapte. Oamenii au nevoie de timp pentru a se asocia schimbarii si a actiona proactiv in favoarea ei. Curba schimbarii ofera mai multe detalii pentru aceasta transformare.

Pentru a accepta schimbarea si a contribui la succesul ei oamenii trebuie sa inteleaga care vor fi beneficiile schimbarii pentru ei. Nu fiecare om este entuziasmat de schimbare daca ea este vazuta ca fiind necesara si doar in beneficiul general al grupului. A se baza pe aceasta falsa adeziune la schimbare este o capcana ce trebuie evitata.

Dar, exista si situatii care trebuie prevazute din timp si gestionate cu grija. Astfel, unii oameni vor fi cu adevarat afectati in mod negativ de catre schimbare, mai ales cei care au cele mai mari avantaje in urma functionarii actuale a sistemului. Alti oameni au nevoie de un timp indelungat pentru a intelege beneficiile aduse de schimbare.

Timpul si comunicarea sunt doua elemente cheie care pot aduce succesul pentru cei ce doresc schimbarea. Oamenii au nevoie de timp pentru a intelege schimbarea si de asemena, ei au nevoie sa se simta implicati in aceasta perioada de tranzitie. In managementul schimbarii, aceste etape pot solicita durata lungi de timp si mult efort si de aceea e nevoie de o echipa care sa coordoneze intregul proces.

3. Restructurarea

Cand schimbarile incep sa se contureze si lumea deja e interesata in noile modalitati de a actiona si relationa grupul este pregatit pentru faza de restructuare. Semnele obiective ale acestei etape sunt aparitia unor structuri de decizionale stabile, relatii ierarhice clare, responsabilitati si drepturi bine definite, etc. Prin aceasta etapa este nevoie si sa se realizeze internalizarea si institutionalizarea schimbarilor obtinute; aceasta va face ca elementele noi sa fie aplicate zilnic iar astfel oamenii se vor simti increzatori si confortabili fata de noile realitati.

Uneori, logica crearii unui nou tip de echilibru intr-o lume aflata in permanenta schimbare poate naste discutii. Desi schimbarile au loc permanent, dupa implementarea unei schimbari majore este nevoie sa se aplice o faza restructurarii, prin care se consolideaza noile elementele introduse. Fara a parcurge aeasta etapa oamenii pot ajunge sa se simta intr-o permanenta tranzitie fara a fi siguri cum trebuie exact sa procedeze si astfel sa nu se poata manifesta la intreaga lor capacitate. In absenta unei noi stari de echilibru este dificil sa se evalueze care sunt premisele viitoarei schimbari care poate urma. De asemenea, daca oamenii nu ajung sa simta efectele concrete ale schimbarilor deja facute le este greu sa le evalueze cat sunt de bune. Fara a permite oamenilor sa simta efectele schimbarii se poate ajunge la situatia in care oamenii nu mai inteleg mare lucru si vor percepe schimbarea ca fiind doar de dragul schimbarii si astfel isi vor pierde orice motivatie pentru a o urma sau promova.

Un punct important in aceasta ultima etapa este celebrarea succesului schimbarii; prin acest eveniment oamenii reusesc sa identifice un moment concret care semnifica incheierea procesului schimbarii; de asemenea, acest eveniment da ocazia pentru a multumi celor care au muncit in vederea schimbarii si le va da oamenilor increderea ca si schimbarile ulterioare pot fi incununate de succes.

 

 

Pasi concreti pentru utilizarea acestui model de management al schimbarii:

1. Destructurarea

a) Se determina ce este nevoie a fi schimbat

i.      Se observa actuala functionare pentru a intelege organizarea de la care se pleaca

ii.      Se cauta intelegerea si motivatia schimbarii

b) Se cauta suportul unor factori de decizie in implementarea schimbarii

i.      Se identifica si se atrag persoane cheie din structura

ii.      Problematica schimbarii se prezinta ca una de importanta mare pentru toti cei implicati

c) Se creaza sentimentul de necesitate a schimbarii

i.      Se creaza un mesaj de impact despre necesitatea schimbarii

ii.      Se adauga o viziune si o strategie

iii.      Se clarifica legaturile dintre viziune si schimbarile dorite

iv.      Se pune accent pe motivele ce stau la baza schimbarii

d) Se cauta intelegerea si gestionarea ingrijorarilor si indoielilor exprimate

i.      Se cauta mentinerea unei comunicari bune cu cei implicati sau afectati in procesul schimbarii

 

2. Schimbarea

a) Se comunica ori de cate ori este nevoie

i.      Se comunica de-a lungul etapelor de planificare si implementare a schimbarilor

ii.      Se descriu beneficiile

iii.      Se explica cat mai exact cum schimbarile ii vor afecta pe cei implicati

iv.      Se fac toate pregatirile pentru ca lumea sa inteleaga ce va urma

b) Se demonteaza zvonurile

i.      Se raspunde onest si deschis la intrebari

ii.      Se incearca solutionarea imediata a problemelor/neintelegerilor aparute

iii.      Se aduce aminte ca schimbarea a pornit din cauza disfunctiilor structurii anterioare

c) Se incurajeaza implicarea

i.      Se asigura oportunitati pentru implicarea cat mai multor persoane

ii.      Se stabilesc persoane care sa poata furniza directiile de actiune in orice moment

d) Se cauta implicarea oamenilor in procesul schimbarii

i.      Se genereaza recompense pe termen scurt pentru a intari motivatia in vederea schimbarii

ii.      Se negociaza cu alte grupuri care pot avea impact asupra schimbarii

 

3. Restructurarea

a) Se ancoreaza schimbarea in cultura grupului

i.      Se identifica elementele care sustin schimbarea

ii.      Se identifica barierele ce pot impiedica schimbarea

b) Se dezvolta modalitati de a sustine schimbarea

i.      Se asigura suport din partea factorilor de decizie

ii.      Se creaza un sistem de recompense

iii.      Se pun la punct sisteme de feed-back

iv.      Se adapteaza structura organizatiei in functie de necesitati

c) Se asigura suport si educare/pregatire

i.      Se asigura informatie si sprijin pentru toti cei implicati

d) Se celebreaza succesul schimbarii

 

Materialul reprezinta o traducere si adaptare a informatiei prezentate pe:

http://www.mindtools.com/pages/article/newPPM_94.htm